Teiul lui Eminescu

Floare de tei,
Cât de curând te treci…

Când auzi Iași, unul din primele lucruri ce-ți vin în minte e Teiul lui Eminescu. Faimosul tei sub care marele poet a scris „Luceafărul”, cea mai controversată poezie pentru aproape toți liceenii.

Ascunsă în spatele baziliscului cu lei din parcul Copou, de umbra mândrului tei nu se bucură astăzi turiștii. Acesta este ascuns de un schelet de metal, ce-l protejează de inevitabilul timp. În jur, liniștea parcă te invită la meditație, la momente de reculegere, în care să fii doar tu cu tine.

Acum, când toate sălile de lectură sunt pline de studenți aflați în sesiune, mai vezi pe ici-acolo, câte unul care nu a prins loc la bibliotecă și citește în liniștea Copoului.

Pe lângă încărcătura istorică, la umbra teiului se poate vorbi și de cea emoțională. Mulți tineri îndrăgostiți își declară dragostea la umbra lui.

Cei 540 de ani în care a făcut față furtunilor, vânturilor, poeziilor și vremii, l-au făcut unul din cei mai importanți arbori-monument din România. Astăzi, cele 2 tratemente suferite în 1990 și 2014 au făcut posibilă existența lui.

Fenomenul prin care teiul a fost „readus” la viață, este unul rar întâlnit, acela de a implementa niște rădăcini adventive care să crească prin interiorul trunchiului putrezit.

Chiar dacă bătrânețea lui este un subiect destul de controversat, teiul nostru drag fructifică în fiecare an, iar frunzele, cele căzute, sunt folosite de studenții farmaciști pentru a identifica diferențe între teii argintii și teii cu frunză mică.

Cum ar spune chiar Eminescu, „Pătrunză talanga / Al serii rece vânt / Deasupră-mi teiul sfânt / Să-și scuture creanga.”, vă invit să vizitați Teiul și să petreceți câteva clipe de liniște la umbra lui.

 

Read more
No Comments

Cetatea de sub asfalt. Harta Iaşiului subteran, între mit şi realitate

Se spune despre Iași că în dedesubtul fundațiilor puținelor case de epocă rămase aici, îngropate adânc în pământ și apăsate de blocuri comuniste și clădiri moderne, se află o mulțime de ruine ale așezămintelor ieșenilor de altădată, precum și tunelurile care făceau legătura între ele. Deși specialiștii ieșeni infirmă existența unor astfel de tuneluri, mulți locuitori ai Iașiului cred că ele sunt reale și datează din vremea lui Ștefan cel Mare.

Existența acestor presupuse tu­­ne­luri este legată de faptul că în­ce­pând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea, ieșenii au început să își construiască pivnițe la case, aces­tea având nu numai rol de depozi­tare a alimentelor și a vinului sau a brumei de avere deținută, dar și rol de adăpost din calea jefuitori­lor sau a invadatorilor. În scurt timp, ma­joritatea caselor de boieri sau de ne­gustori aveau pivnițe, astfel în­cât, în unele locuri, ele au ajuns să co­mu­nice între ele. Specialiștii ieșeni susțin că fără această „strategie de supraviețuire” populația ar fi fost decimată fiindcă tătarii care atacau orașul ardeau totul în calea lor, iar în Iași, majoritatea caselor erau ridicate din lemn, paie și șindrilă.

Deși casa putea fi reconstruită, piv­­nița trebuia să rămână intactă, mo­tiv pentru care volumul de muncă depus în construirea unui astfel de adăpost, dar și prețul plătit de bo­ieri erau imense. Costul cons­truc­ției unei pivnițe depășea valoarea casei, iar manopera era executată de pietrari la lumina unor făclii.

ISTORIA IZGONITĂ DE URBANIZARE

În timpul lucrărilor de moder­ni­zare ale Iașului, s-au descoperit ruine ale fostei Curți Domnești și ale altor așezăminte, precum și piv­nițe adânc săpate în pământ, unele fiind păstrate și conservate, iar al­te­le fiind stârpite de utilaje grele. S-a spus de multe ori că istoria Iașiului a fost mutilată prin nimicirea a ceea ce se afla în subteranul din capitala Moldovei, dar fără distrugerea lor, noile clădiri nu ar fi fost temeinice.

În estul Palatului Culturii, în locul în care se afla teatrul de vară, în anul 1960, s-au descoperit câteva ruine și ziduri de fundație ale Curții Domnești, care nu au fost păstrate în întregime, dar ele sunt și astăzi neacoperite. În schimb, ruinele aceleiași curți din partea vestică a Palatului Culturii au fost acoperite de clădiri moderne. Cu alte cu­vin­te, istoria a cărei mărturii erau zidu­ri­le unor construcții importante a fost înghițită de lăcomia urbanizării. Des­pre catacombele Curții Dom­nești cir­culă chiar și astăzi legende care spun că în întunecimea acestor lo­curi erau torturați păcătoșii vremii.

De asemenea, în timpul cons­trucției Pasajului „Mihai Emi­nes­cu” din zona Fundației s-au descoperit două pivnițe prost lucrate cu piatra de Repedea, care nu au putut fi conservate deoarece nu s-a putut ajunge la ele în întregime.

Astăzi, pe Bulevardul Ștefan cel Mare, în zona Cubului, există o intrare a unor astfel de catacom­be. Aceasta este însă blo­ca­tă de au­torități din cauza unei cri­me care a avut loc la intrarea în tunel, în anul 2004. Aceste catacombe au fost salvate de arheologul Nicolae Pușcașu, care a oprit excavatoarele, el fiind un apărător al trecutului medieval moldovean și un îngrijitor al patrimoniului ie­șean.

Alte ruine de acest fel s-au descoperit în zona Hala Centrală și în timpul construcției noului Pa­lat al Justiției, inaugurat către sfâr­și­tul anului 2014.
De la Palatul Culturii pornesc câteva sisteme de galerii subterane, dar acestea se întrerup după câțiva zeci de metri. Pentru a fi conservate, s-a zidit câte un perete pentru fiecare galerie, în speranța că de­gra­darea acestora va fi oprită.

Por­nind de la existența acestor galerii, s-au tras concluzii potrivit cărora din centrul Iașiului vechi ar porni tuneluri care străbat orașul, lucru care nu este tocmai adevărat. Har­ta Iașiului subteran ră­mâne o fantezie, iar lungimea acestor tuneluri nu poate fi determinată.

LEGENDE CRESTATE ÎN ZIDURI

Există, de asemenea, poveștile conform cărora de la Palatul Cul­tu­rii, fosta Curte Domnească, se întindea un tunel tocmai până la dealul Cetățuii sau până la dealul Galata, dar aceste ipoteze nu au confirmare arheologică. Se mai spu­ne despre aceste presupuse tu­neluri că erau folosite de populație pentru a se retrage din calea cotropitorilor.
În cazul în care un astfel de tunel ar fi legat centrul Iașiului de Dealul Galata, acesta ar fi trebuit să treacă pe dedesubtul Bah­lu­iului, dar, deși cursul râului era mai spre stânga în Evul Mediu, tot nu era posibilă construirea unui astfel de pasaj subteran. La fel, nici tunelul de la Iași până la Podu Iloa­iei nu există, deși unii ieșeni mai cred asta și astăzi.

Lumea pe jar 502

În afară de piv­ni­țe, aceste tu­ne­luri subterane provin și din fostul sistem de canalizare al ora­șului. În unele surse se precizează că în trecut apele se revărsau în locul în ca­re astăzi se înalță im­pu­nătorul Pa­lat al Culturii, loc care pe atunci se numea Heleșteul Dom­nesc.

Unele ramificații ale acestui sistem de canalizare sunt atât de mari încât prin ele se putea circula și cu bar­ca. Acest lucru  nu a putut fi dovedit fiindcă Apavital Iași nu are nicio evidență a sistemelor de ca­na­li­za­re de dinainte de 1900. Se crede în­să că aceste tuneluri de canalizare ar fi existat de prin se­colele al XVII-lea sau al XVIII-lea.

O altă proveniență a galeriilor subterane ar putea fi cea a cra­me­lor. Fiindcă Iașul este un oraș înconjurat de podgorii, s-au săpat adânc în pământ spații menite să depo­zi­te­ze vinul, astfel fiind explicată exis­ten­ța ruinelor de pe dealurile Galata și Cetățuia. Între timp aceste spații s-au degradat, astăzi fiind vizibile numai câteva rămășite a ceea ce au reprezentat ele cândva.

Zvonurile tunelelor Iașiului cir­cu­lă de mult timp în rîndurile ce­tă­țenilor, dar existența acestor ga­lerii subterane nu a putut fi de­mon­strată și din cauza faptului că deși s-a scris despre istoria acestui oraș, nu au fost cuprinse toate as­pec­tele. Adică, istoria a fost abor­dată din punct de vedere social, cultural, economic, etc., dar mai puțin arhitectural. De aceea, exis­tența vestigiilor subterane ale Ia­șului ­nu are o mărturie scrisă. S-a pus chiar și problema introducerii acestor tuneluri sau pivnițe în circuitul turistic al orașului.  Acest lucru nu este posibil fiindcă multe din ele au fost rase și sunt blocate sau prea fragmentate.

Ștefan cel Mare nu a străbătut niciodată galeriile subterane pentru a se întâlni cu Maria Rareșoaia, femeia cu care avea o relație ex­tra­con­jugală. Faptul că orașul celor șapte coline este străbătut de tu­neluri este, deci, o iluzie.

Sursă:   Roxana Găină  ( Opinia  Studențească )

Read more
7 Comments

„Gangul repetenţilor“, pasajul prin care studenţii ieşeni nu se încumetă să treacă

O legendă urbană inexplicabilă din punct de vedere istoric spune că studenţii care trec printr-un gang din apropierea Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi nu vor promova exemenele.

De generaţii întregi gangul cu pricina dă fiori studenţilor de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Fără a exista o explicaţie istorică plauzibilă care să susţină această superstiţie, gangul din zona Fundaţiei, situat în apropiere de Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu”, ar purta ghinion tinerilor care trec pe sub el.

Legenda urbană spune că studenţii care se încumetă, totuşi, să treacă pe sub gang vor avea cel puţin o restanţă în anul universitar în curs. Deşi este cunoscută de toţi tinerii studenţi din Capitala Moldovei, niciunul dintre cei interpelaţi nu au putut explica motivul pentru care se spune că trecerea pe sub gang ar cauza ghinioane la examene.

“Am aflat de la studenţii mai mari despre această superstiţie şi fiecare mi-a spus că atunci când au trecut au avut ghinion la examene. Niciodată nu am ştiut dacă este sau nu aşa, însă, mai ales atunci când sunt în sesiune, nu trec prin acel gang”, ne-s spus Andreea, studentă în anul I la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”.

Imobilul din care face parte „gangul repetenţilor” a aparţinut, de-a lungul timpului, unora dintre cele mai faimoase familii de nobili din Iaşi. Este documentat că aici a stat şi regele Carol I în timpul vizitelor făcute în Capitala Moldovei între anii 1885 şi 1887.

Construit la începutul secolului XIX, imobilul a aparţinut, pe rând, familiilor Sturza, Rosetti şi Balş. Conform cercetătorului ieşean Ion Mitican, în timpul Primului Război Mondial casa a găzduit inclusiv câteva dintre întâlnirile Guvernului retras la Iaşi. După cel de-al Doilea Război Mondial casa de pe bulevardul Carol I a devenit un sediu al Securităţii, unde erau torturaţi şi închişi cei care se opuneau regimului comunist. Mulţi dintre aceştia fiind studenţi, probabil de aici a pornit legenda conform căreia oricine trece pe sub bolta impunătoare a imobilului va avea probleme.

Un alt gang de care studenţii ieşeni se feresc este cel de lângă maternitatea „Cuza Vodă” de pe strada cu acelaşi nume. Superstiţiile legate de reuşita la examene sunt şi în acest caz stimulentul care-i îndeamnă pe tineri să ocolească acea clădire cu precauţie.

Sursă:  Ionuţ Benea  ( Adevărul.ro )

Read more
No Comments

Uriaşa din Cimitirul Eternitatea. Legenda care a fascinat Iaşiul GALERIE FOTO

Pe o alee lăturalnică din cel mai mare cimitir din Iaşi, străjuită de doi copaci îşi deapănă povestea una dintre cele mai controversate dar în acelaşi timp una dintre cele mai fascinante statui din judeţ.

„Uriaşa„, după cum este cunoscută de ieşeni, are o poveste care se pierde în ceaţa istoriei. Legendele urbane propun mai multe variante despre originile acesteia. Una dintre cele mai des vehiculate este cea conform căreia lucrarea o întruchipează pe o fiică a unui ieşean, aceasta suferind de gigantism, boală din cauza căreia tatăl său a şi împuşcat-o. O altă poveste în care „Uriaşa” este personaj principal spune că fata sufoca pe oricine strângea în braţe, drept pentru care a fost ucisă.

În realitate, însă, povestea statuii este mult mai simplă. Aceasta a fost cumpărată de la un maestru vienez de către Vasile Beldiman şi aşezată la cavoul familiei Rosetti cu care acesta era prieten.

Un adevărat loc de pelerinaj, cavoul Rosetti din Eternitatea este lăsat în paragină, ca multe alte monumente funerare din cimitir. Două lumânări arse pe jumătate străjuiesc ruga mută a fetei gigantice cu ochii înălţaţi spre cer şi mâinile împreunate. În cripta familiei de oameni politici şi de cultură s-au adunat deşeurile pe care cei care trec prin faţa monumentului le aruncă cu răutate.

Gâtul, palmele şi rochia „Uriaşei” sunt «decorate» cu poveştile celor care au trecut prin faţa ei. Nume de cupluri cu cuvintele „iubire”, „sănătate”, „noroc”, „fericire”, „noroc în viaţă” arată că statuia a devenit în ultimii ani un loc de pelerinaj al tinerelor cupluri.

În prezent, proprietarul criptei familiei Rosetti şi al statuii tinerei fete este anticarul ieşean Dumitru Grumăzescu.

Read more
1 Comment

Iașule, Iașule, mândră cetate…

Te plimbi într-o seară de mai pe străzile Iașului, ești atent la fiecare detaliu pe care ochiul tău îl poate observa, te uiți în stânga, te uiți în dreapta, încărcătura emoțională care te cuprinde nu are grad de comparație. Fiecare firișor de iarbă are propria poveste, pe aici, nu departe de vremurile noastre, treceau calești pline cu domnișoare care mai de care elegante.

Ceva inexplicabil e aici.
În pietre, chiar, e-un magnetism frenetic. Încă se mai aud bătăile primului orologiu din Țările Române, umbrele vremurilor apuse încă rezistă, și de ce nu ar rezista, în fond, în noi, ieșenii, mereu o să zacă, adânc în inimă, un pic de Eminescu sau Creangă, un pic din sângele fierbinte de „moldovan„, același sânge care a strigăt în cor că vrea UNIRE.

Istoria Iașului nu poate fi contestată, ea există și va exista!
Iașul este unic prin felul lui de a proteja și de a da sens lucrurilor. Nicăieri în lume nu poți vedea cum o „bojdeucă” poate deveni o legendă,   sau cum un simplu tei, un loc de cugetare, un lucru sacru pentru miile de turiști veniți în Iași.

Iașul e că o piatră nestemată, care creează armonia și frumusețea observărilor umane de pe malul bătrânului Bahlui. Orașul visurilor, bucuriei, tristeții, dezamăgirii, speranței, muzei, creativității și, în final, al vieții noastre. Noi, locuitorii Iașului, îi scriem istoria, continuăm zi de zi acest hrisov al amintirilor vii. Iașul este câmpul cu flori de vară, e cerul plin de stele. E murmurul de izvor, e trilul de păsări (poate chiar al celebrei pupeze). Iașul e jocul razelor de soare, e sclipirea din ochii unui copil. El e ca un părinte grijuliu pentru mii și mii de suflete. Aici cugetul meu e liber și pur ca o lacrimă. Doar pe aceste meleaguri natale copacii cu frunzele lor îmi bucură privirea, soarele îmi mângâie obrajii, vântul cu adierea lui îmi alină orice durere. Pentru tot le suntem îndatorați strămoșilor care au luptat, vărsând sânge, pentru că pe aceste pământuri să ne simțim ca în paradis.
În concluzie, patrand proporția vechiului cu noul: Keep calm and… Ia’și iubește

Sursă foto:  Centrul de Promovare Turistică Iaşi

Read more
No Comments

Legendele Iaşiului: De unde se trag numele cartierelor

Legendele Iaşiului: De unde se trag numele cartierelor

Adevărul despre Iași. Așa poate fi rezumat, în câteva cuvinte, demersul unor cercetători de a afla, pe baze științifice, etimologia denumirii unor străzi și cartiere din Iași. Specialiștii au încercat, pe baza   documentelor, să explice de unde provin denumirile străzilor.

Legendele din Podu Roș
În mai toate orașele mari întâlnim nume de străzi sau de cartiere care au în componența lor o trimitere către un curs de apă. Uneori însă, explicarea numelor este destul de complicată. Astfel, dacă în cazurile Podu de Fier și Podu de Piatră există dovezi materiale ale existenței unor poduri construite din materialele respective, Podu Roș a dat naștere, de-a lungul timpului, unor adevărate legende urbane. Astfel, s-a scris că numele ar proveni de la numeroasele cârciumi și bordeluri din zonă. Pentru că bordelurile aveau perdele roșii și felinare de aceeași culoare, s-a presupus că roșul dominant pe timp de noapte a dat numele de Podu Roș.
O altă explicație este legată de culoarea râului Bahlui, pentru că, în apropiere, ar fi existat un loc de execuție, iar apa se colora în roșu la fiecare decapitare. Totuși, în epocă aveau “privilegiul” de a fi decapitați doar boierii, oamenii de rând fiind spânzurați.

Comandat de Partidul PRO România Iaşi, Publicat de SC YOUR NEXT AGENCY SRL, CUI AEP 11200008

Comandat de Partidul PRO România Iaşi, Publicat de SC YOUR NEXT AGENCY SRL, CUI AEP 11200008

Podu Roș, de la balustrade
Specialiștii în toponimie au rezolvat însă misterul numelui Podu Roș. Astfel, profesorul Mircea Ciubotaru publică în Anuarul Institutului “Pillipide”, aflat în curs de apariție, un material prin care contesta, cu argumente științifice, legendele care circulă în jurul acestui nume. “Un magistrat ieșean din perioada interbelică încerca explicația denumirii Podul Roș, presupunând că aceasta s-ar datora faptului că pe ulița care cobora de la Curtea Domnească spre Bahlui (strada Palat de astăzi) erau încă din secolul al XVIII-lea casele prostituatelor, identificate prin perdele roșii la ferestre. Intuiam că explicația este eronată, dar acum avem dovadă certă că asemenea denumiri nu sunt metaforice, ci sunt motivate chiar de culorile menționate (de regulă, roșu și verde). Un dosar cuprinzând «Acta banilor cheltuiți pentru zugrăvitul parmaclacurilor de la poduri pe drumul ostenesc» (1828-1834) este decisiv pentru înțelegerea motivației acestor hodonime: balustradele metalice ale podului erau vopsite în roșu”, notează Mircea Ciubotaru. Așadar, documentele din Arhiva Națională confirmă că numele Podu Roș a fost atribuit podului de peste Bahlui doar din simplul motiv că acesta era… vopsit în roșu.

Podul Verde la baza Copoului
Puțini știu că în Iași a existat și un Pod Verde, situat aproximativ în zona Copoului de astăzi. Inițial, numele era atribuit unui pod de peste un pârâiaș care izvora în apropiere de Biblioteca Centrală Universitară și curgea spre Râpa Galbenă. Mircea Ciubotaru atrage atenția că în secolele XVIII-XIX străzile importante nu erau pavate, ci podite cu scânduri groase, și se numeau tot poduri. În acest mod, s-a putut transfera denumirea Podul Verde asupra “drumului mare al Botoșanilor”, adică spre o porțiune din actualul bulevard Copou. “Dupa dispariția podelei de pe uliță, denumirea Podul Verde nu a mai dăinuit”, arată Mircea Ciubotaru.

“Evazioniști” în Târgu Cucu
Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Târgu Cucu a purtat numele de Târgul Făinii, fapt ce ilustra o activitate comercială intensă. S-a presupus că numele zonei ar avea legătură cu păsările care cântau prin copacii din zonă.
De asemenea, au existat încercări de a lega numele de prezența la Iași a văduvei negustorului Vasile Cucu.
Specialiștii din cadrul Academiei Române resping aceste explicații și pun atribuirea numelui pe seama unor practici ale contrabandiștilor și negustorilor. “Sintagma «vama cucului», care în argoul contrabandiștilor desemna locurile ascunse de trecere peste graniță sau pe lângă orice loc unde se plătea o vamă, pare a fi în relație cu târgul cucului, denumire metaforică pentru un loc în care, din cauza îmbulzelii, micii și numeroșii vânzători, în majoritate evrei, puțeau evita plată taxelor (vamă) de târg, practicând un comerț la limită legalității”, arată profesorul Mircea Ciubotaru.

Controverse legate de numele „Păcurări”
Numele bulevardului Păcurări suscită interes și pentru faptul că, în explicarea sa, există trei teorii distincte.
Astfel, se presupune că pe strada respectivă intrau în oraș negustorii care vindeau păcură și gaz, numiți “pacurari”.
Profesorul Stelian Dumistracel, cercetător la Institutul de lingvistică “Al. Philippide”, crede că termenul de “pacurar” se referă, în fapt, la ciobani și este de părere că numele străzii a fost dat de faptul că prin acel loc intrau în oraș păstorii în timpul transhumanței.
Profesorul și lingvistul Mircea Ciubotaru, specialist în onomastică, genealogie și toponimie, este convins de faptul că numele străzii “Păcurari” este dat de numele unei persoane, numită “Păcurar”. Și numele străzii Pacureț este legat de “păcurari” fiind un diminutiv.

Origine cumană pentru denumirea râului Bahlui
Un alt nume interesant este cel al râului Bahlui. Originea numelui este cumană (bahnai) și înseamnă pârâu mocirlos, urât mirositor. De altfel, până la începutul secolului trecut, când a fost rectificată albia râului, Bahluiul inunda periodic o parte din oraș, transformând-o într-o mlaștină. Acest aspect este redat și de Vasile Alecsandri care descrie răul că fiind plin de glod, lăcaș al broaștelor și urât mirositor. De altfel, sunt întâlnite în zona Moldovei mai multe zone mlăștinoase numite “bahne”.

Unitate de măsură, în cazul lacului Ciric
Lacul Ciric și-a primit numele după un termen popular. Profesorul Mircea Ciubotaru este convins că “ciricul”, că unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu un sfert de pogon, a dat numele lacului.
Socola
Numele Socola este de origine slavă și este atestat din secolul al XV-lea. În traducere, “socola” înseamnă “soim”.
Galata
Galata este un turcism, preluat după numele unui celebrul cartier din Istanbul. Se pare că, similar cu practica de la Înalta Poartă, cei care veneau la Curtea domnească de la Iași erau primiți mai întâi în curțile de la Galata.
Fundație
Fundația de la Biblioteca Centrală Universitară poartă numele Fundației “Regele Ferdinand” înființată în 1925, pentru a aniversa împlinirea de către rege a vârstei de 60 de ani. Actuala clădire a bibliotecii a fost sediul fundației regale.

Copou
Actualul cartier Copou păstrează numele unui târgușor care a fost asimilat de Iași. Legenda spune că, în timpul unei invazii tătare, soția lui Vasile Lupu, doamna Teodosia, s-a refugiat în pădure și s-a ascuns într-o scorbură. După retragerea tătarilor, domnitorul și-a găsit soția cu ajutorul unui câine de vânătoare (un copoi), iar zona respectivă a căpătat numele câinelui.

Erori birocratice
Profesorul Stelian Dumistracel atrage atenția asupra faptului că sistemul de atribuire a numelor pentru străzi este, uneori, viciat chiar de către reprezentanții administrației locale. Astfel, au apărut nume de străzi care conțin pleonasme deranjante, de tipul “strada Aleea Ghică Vodă”, “strada Bulevardul Păcurari” și chiar “strada Splaiul Bahlui”. Stelian Dumistracel crede că aceste greșeli au apărut din cauza formalismului birocratic sau, altfel spus, din cauza formularelor tipizate care conțin, la adresă, mențiunea “str” care trebuie completată. Alte greșeli depistate de Stelian Dumistracel vizează utilizarea numelor unor personalități. Astfel, numele boierului Anastasie Panu, atribuit unei străzi centrale din Iași, apare incorect scris chiar pe site-urile unor instituții publice.

Nume uitate
Bărboi: a fost dat de numele bisericii din zonă, iar numele bisericii este legat de ctitorul Sturză Bărboi.
Bucsinescu, Bularga, Țicău și Ciurchi sunt numele unor persoane înstărite care au locuit, cândva, în zonă.
Nicolina este legat de numele pârâului Niculina, și este de origine slavă.
Manta Roșie este o poreclă și, probabil, numele are legătură cu unul dintre ultimii călăi ai orașului.
Canta este, potrivit profesorului Mircea Ciubotaru, o simplă prescurtare a numelui Cantacuzino.

Read more
11 Comments

10 locuri pe care trebuie să le vizitezi neapărat în Iași

10 locuri pe care trebuie să le vizitezi neapărat în Iași

10+ locuri pe care trebuie sa le vizitezi neaparat in Iasi

Iași este cel mai important oraș din Moldova din punct de vedere politic, economic și cultural, precum și unul dintre cele mai vechi orașe din România. Cu o istorie bogată, Iașiul a fost capitală culturală a Moldovei din 1408, fiind primul oraș românesc care a publicat un ziar sau unde s-a deschis o universitate.

În Iași există un număr impresionant de biserici ortodoxe, aproape 100, majoritatea localizate în Platoul de Aur. Cea mai veche, Biserica Sfântul Nicolae datează de pe timpul domnitorului Ștefan cel Mare. Cele mai frumoase sunt însă Catedrala Mitropolitană Sf. Paraschiva și Biserica Trei Ierarhi, aceasta fiind un exemplu de artă bizantină, ridicată în 1635-1639 de Vasile Lupu.

Platoul de Aur reprezintă nucleul orașului, în jurul căruia întreagă așezare s-a dezvoltat de-a lungul timpului. Cu Palatul Culturii la un capăt și Piața Unirii la celălalt, în Platoul de Aur se găsesc numeroase biserici și palate princiare.obiective turistice Iasi, ce sa vizitezi in Iasi Palatul Culturii este o construcție remarcabilă în stil neogotic, așezată parțial pe ruinele unei curți regale medievale care datează de pe la 1434. Astăzi, Palatul cu 365 de camere găzduiește  patru dintre muzeele orașului: Muzeul de Istorie din Moldova, Muzeul Etnografic, Muzeul de Artă și Muzeul de Științe și Tehnologie. Interiorul este decorat cu mobilă extravagantă, iar scara de la intrare este una magnifică. 

obiective turistice IasiCatedrala Mitropolitană Sf. Paraschiva este construită în stil renascentist și este cea mai mare biserică ortodoxă din România. Interiorul a fost pictat în 1887 de Gheorghe Tăttărescu, iar vitraliile au fost completate de o fabrică germană din Munich. Biserica încă mai folosește unul din clopotele originale, făcut din patru tunuri capturate de la armata turcă în războiul din 1828-1829. În apropiere se găsește Biserica Sfântul Gheorghe. 

atractii turistice Iasi

 Biserica Sfinților Trei Ierarhi este obligatoriu de văzut, datorită decorațiunilor exterioare. Întreg exteriorul clădirii este acoperit în modele delicate și intricate sculptate în piatră, un model de „broderie în piatră” care este un amestec de stil gotic, renascentist și motive orientale. Aici sunt înmormântați câțiva români celebri, precum Vasile Lupu, Alexandru Ioan Cuza sau Dimitrie Cantemir.

Alte biserici cu importanță istorică sunt Mănăstirea Golia și Biserica Sfântul Nicolae Domnesc. În plus, în apropierea Iașului sunt nenumărate mânăstiri pe care le poți vizita.

atractii turistice Iasi, ce sa vizitezi in Iasi Palatul Roznovanu este un palat construit în stil neoclasic vienez după designul lui Gustav Frey Wald. Fațada clădirii este decorată cu statui de personaje mitologice celebre precum Diana și Apollo. Palatul a ars în 1844 și a fost reconstruit de Nicolae Rosetti Rozvaneanu. Astăzi, aici se află Primăria orașului. 

obiective turistice Iasi

Iași este un oraș al culturii. Filarmonica Moldova oferă performanțe de excepție, iar Teatrul Național Vasile Alecsandri este o cladire foarte eleganță, cu una dintre cele mai frumoase săli din țară. Teatrul poartă numele fondatorului său, celebrul poet Vasile Alecsandri.

Cartierul Țicău este un vechi cartier rezidențial răspândit în partea deluroasă a Iașiului, cu case pe care s-a urcat vița de vie și drumuri pustii. Aici este locul în care te poți plimba pe jos în liniște pentru a admira imprjurimile.

Pentru amatorii de muzee, cele mai importante din Iași sunt Complexul Muzeal Național Moldova (care reunește Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie al Moldovei, Muzeul Științei și Tehnicii), Muzeul de Științe ale Naturii și Muzeul Teatrului.

obiective turistice Iasi, ce sa vezi in Iasi

Dacă te pasionează ieșitul în natură, vizitează Parcul Copou, unde se spune că Mihai Eminescu a scris unele dintre cele mai bune opere ale sale și Grădina Botanică Anastasie Fatu, cea mai veche și mai mare din România.

Un mare centru universitar, Iași este un oraș cu nenumărate magazine, mall-uri și centre comerciale unde poți face cumpărături. Viața de noapte este una înfloritoare, orașul abundă în restaurante, baruri și cluburi. Dacă vrei să încerci Grasa de Cotnari la ea acasă, mergi la Podgoriile Iași.

Sursă:  e-stabil.ro

Read more
2 Comments

10 motive pentru care ar trebui să alegi Iaşiul!

10 motive pentru care ar trebui să alegi Iaşiul!

Decizia privind universitatea la care vei merge să susţii examenul de admitere este una pentru care vei lua în calcul o mulţime de factori. Îţi oferim mai jos zece argumente pentru care ar trebui să alegi Iaşul pentru a-ţi petrece studenţia:

  • Iaşul este un oraş prin excelenţă universitar
  • Iaşul este mai accesibil
  • Aici se întalnesc cele mai active centre culturale: britanic, francez, german, americii latine şi caraibelor
  • Un oraş viu, dinamic, dar care nu te sufocă
  • De la origami până la planorism… Poţi face orice
  • Oraşul ideal în care să te îndrăgosteşti
  • Cazare mai ieftină decât în alte oraşe universitare
  • Păstrăm boemia şi căldura a ceea ce a avut mai bun trecutul
  • Pentru mirosul teilor în mai
  • Pentru că este mai uşor să îţi deschizi o afacere

Sursă:  Admitere UAIC

Read more
No Comments

Grigore T. Popa, omagiat, la Iași, la 125 de ani de la naștere

Grigore T. Popa, omagiat, la Iași, la 125 de ani de la naștere

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași au avut loc joi, 4 mai 2017, manifestări menite a celebra 125 de ani de la nașterea patronului spiritual al acestei instituții de învățământ superior – anatomistul Grigore T. Popa: proiecția filmului „Grigore T. Popa – anatomia unui caracter” (realizat de Oana Lazăr, TVR Iași), vernisajul de fotografii și documente „Permanența Grigore T. Popa”, ce au aparținut savantului, conferința „Grigore T. Popa – dragostea în interbelic” – desprinsă din corespondența dintre soții Grigore și Florica Popa și lansarea volumului Pericolul neisprăviților. Toate aceste manifestări l-au avut ca vector pe dr. Richard Constantinescu, cel care, de ani buni, sapă după prețioasa moștenire lăsată viitorimii de Grigore T. Popa, scormonind arhivele, căutându-i descendenții, salvând obiectele și documentele ce i-au aparținut și, cel mai important, publicându-i opera.

Născut pe 1 mai 1892, în Șurăneștii Vasluiului, Grigore T. Popa a fost una dintre cele mai strălucite minți ale României interbelice, perioadă în care spiritul său fecund a zămislit o operă publicistică și științifică pe care alții ar fi făurit-o în decenii de viață. Format în spiritul Școlii profesorilor Ioan Cantacuzino și Francisc Rainer, a primit, în 1925, o bursă Rockefeller, pe o durată de trei ani, la universități de prestigiu din SUA și Marea Britanie. Întreaga activitate i-a fost marcată de spiritul său neîngrădit, impregnat puternic de ideile cu care se întorsese din America. A militat pentru drepturi și libertăți, apăsând pe cuvinte în situații delicate, intrând în repetate rânduri în conflict cu noua ideologie ce-și făcea, perfid, loc în societatea postbelică.

Grigore T. Popa a fost unul dintre acei intelectuali care, în epoci extrem de complicate, în care se auzeau tot felul de cântece de sirenă, a rămas un democrat inflexibil. (…) A fost un om deasupra vremurilor, a subliniat, în fața publicului prezent în Aula „George Emil Palade” a UMF Iași, scriitorul Liviu Antonesei, cel care a prefațat volumul Pericolul neisprăviților.

Lansată în fața unui auditoriu format din universitari mediciniști ieșeni, pasionați de istoria medicinei și descendenți ai familiei anatomistului, lucrarea continuă seria de autor inițiată, în 2014, de Richard Constantinescu, prin publicarea volumului Jurnalul unui savant român în America. Ambele cărți, apărute în condiții grafice de excepție, redau publicului larg un autor plin de substanță, din păcate prea puțin cunoscut, ale cărui texte, deși vin din perioada interbelică, sunt azi la fel de actuale.

În scrierile sale, apare aceeași dezamăgire că, spre deosebire de ce a văzut în Statele Unite, la noi nici atunci, dar m-aș teme că nici acum, lucrurile nu merg nici pe meritocrație, nici pe cinste. Pur și simplu, îl citești pe Popa și vezi că toate se aplică și în ziua de azi. Citesc foarte multă istorie și tare-mi pare Europa asemănătoare cu cea care era în 1938-1939, a remarcat, în același cadru, și prof. univ. dr. Ostin Mungiu.

Dincolo de personalitatea rigidă a savantului a stat, însă, surprinzător poate pentru noi, cei de azi, un om cald, un tip sensibil și blând, care și-a iubit soția, pe Florica (născută Cernătescu, nepoata lui Petru Poni), cea care, așa cum mărturisea, i-a fost nu doar iubită și prietenă, ci și „parteneră de intelect”.

M-am obișnuit destul de greu cu apelative de tipul „bicu” (de la bunicul) sau „tăticu´”, așa cum semna cărțile poștale pe care le trimitea familiei, din America. Dar i-am descoperit și latura aceasta de om de familie, de soț îndrăgostit și, fragmentar, vi-l prezint și dumneavoastră, a explicat, în deschiderea conferinței, Richard Constantinescu.

Asta a fost, de fapt, ideea centrală a prelegerii „Grigore T. Popa – dragostea în interbelic”, pe care Richard Constantinescu a susținut-o, însoțind-o de imagini și de documente inedite din arhiva personală, toate, menite a ne aduce aproape și o altă fațetă, total neștiută, a genialului Grigore T. Popa. Reproduc aici un fragment dintr-o scrisoare pe care Grigore i-o scria Floricăi, de la Chicago, pe 7 noiembrie 1925:

De-abia acum bag eu seama că nu ți-am scris despre odaia mea; stai să-ți fac planul. Cred că e destul de explicit. Dacă-ți pare cam încurcat pe unele locuri, apelează la domnul inginer Aurel, care te poate încurca mai tare. (…) Acuma, dragă Florică, vezi că cunoști locuința mea. De cheie n-ai nevoie, fiindcă ție toate ușile-ți vor fi deschise oricând de-a dreptul la mine. Vezi de vino cât mai des și rămâi cât mai mult. Odaia mea nu e elegantă, dar e comodă. Are tot ce-i trebuie și mă simt bine în ea. Un singur lucru nu-mi place: e pustiu fără tine.

Eforturi precum cele pe care neobosit le întreprinde Richard Constantinescu, puse în slujba memoriei noastre culturale și științifice, sunt, azi, din ce în ce mai rare, deși, într-o epocă așa de surprinzător de asemănătoare celei în care a trăit Grigore T. Popa (1892-1948), ne sunt atât, atât de necesare. Vestea bună este că seria volumelor din colecția dedicată marelui anatomist va continua să se îmbogățească, răspunzând, așa cum sublinia Richard Constantinescu, „necesității unei reaşezări a scrierilor lui Grigore T. Popa în reflecţia contemporană”. 7

„Să faci ce zice Popa e un risc. Să faci ce-a făcut Popa e o jertfă.“

Richard Constantinescu  (n. 1974) medic, autor, iatroistoriograf, cadru didactic la Universitatea  de medicină și farmacie „Grigore T. Popa” din iași, disciplina Istoria medicinei; doctor în istoria medicinei cu teza „Grigore T. Popa — medic-scriitor și publicist”; coordonator al „Fototecii medicinei românești”; trainer autorizat Comunicare în sănătate; editor și redactor de carte, coordonator de colecții, publicist, realizator de emisiuni radio-tv, speaker.

„Salut această pietate a dr. Richard Constantinescu față de Grigore T. Popa. Capacitatea de a admira este ea însăși admirabilă. Dacă alți oameni ar face la fel cu alte mari figuri din trecutul nostru, mult mai bine ar fi. Ceea ce făptuiește dl Constantinescu prin această colecție este o formă de igienă spirituală.“ Theodor Paleologu

„Om de ştiinţă remarcabil, biolog de vârf, medic, filosof, literat, Grigore T. Popa ocupă astăzi locul ce-l merită în panteonul personalităţilor neamului. Iar dlui dr. Richard Constantinescu îi revine meritul de a fi contribuit la acest efort de re-edificare.“ Adrian Neculau

„Grigore T. Popa a fost una dintre puţinele personalităţi ale epocii care a asumat riscante atitudini publice antitotalitare şi cea mai puţin dispusă să accepte compromisuri şi de aceea trebuia să fie distrus.“ Mircea Anghelescu

Sursă:  politicidesanatate.ro

Read more
No Comments

c

Descoperă cele ZECE orașe construite pe ȘAPTE coline!

Da, probabil ați auzit despre Roma: orașul celor șapte coline. Dar știați că există aproape 50 de orașe și sate de dimensiuni diferite din întreaga lume, care pretind la același titlul?

Mai jos vă prezentăm o lista cu o parte din orașele ce merită vizitate și explorate pentru a descoperi istoria lor și cele mai pitorești peisaje, plaiuri de legendă ce urcă și coboară pe spinări de dealuri.

#1 Nu putem afirma 100% că Roma este primul oraș construit pe 7 coline, dar este cu sigurantă cel mai bine cunoscut. Cele șapte coline sunt Aventin Hill, Caelian Hill, Dealul Capitoliului, Esquiline Hill, Palatine Hill (dealul pe care legendele spun este adevărata temelie a orașului), Quirinal și Viminal Hill.

#2 La fel ca și Roma, Edinburgh este construit pe 7 coline. Deasupra străzii Princes, principala stradă de shopping, se află una dintre cele mai importante atracții, Castelul Edinburgh, construit în urmă cu mai bine de 2.000 de ani. În partea sudică a orașului se află Orașul Vechi, care se întinde de-a lungul Royal Mile și parcului Holyrood. În partea nordică, între castel și portul Leith se află Orașul Nou, cartier ce datează din secolul XVIII.

 #3 Lisabona și-a legat însă destinul de o altă cifră magică, șapte-numărul colinelor pe care este amplasată. Sao Jorge, Sao Vicente, Santa’Ana, Santo André, Chagas, Santa Catarina, Sao Roque sunt cele 7 coline ale orașului. 

 #4 Una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei, Praga este un alt oraș aspirant la titlul mult dorit. Dealurile sunt : Hradcany, Vítkov, Vetrov, Skalka, Vyšehrad, Karlov și Petřín.

 #5 St.Michaelsberg, Koudenberg, Warmoesberg, Kruidtuin, Kunstberg, Zavel și St.Pietersberg sunt cele 7 coline Bruxelles-ului. Capitala Belgiei este considerată una dintre cele mai frumoase orașe ale Europei, verifică informația ? și alege să vizitezi Bruxellul.

#6 Dealurile Atenei reprezintă adevărate refugii dincolo de aglomerația de pe străzile orașului, de unde poate fi admirată panorama către Golful Saronic – legătura Atenei cu Marea Egee. Colina Lykavittoseste cel mai înalt punct al Atenei, având 277 m înălțime.

#7 Kampala (Uganda) este declarat a fi construit pe șapte coline, cu toate că acest lucru nu este destul de precis. Primul deal în importanța istorică este Kasubi.

#8  Union Hill, Church Hill, Hill Consiliul, Shockoe Hill, Gambles Hill, Navy Hill și Oregon Hill alcătuiesc cele șapte coline ale orașului Richmond. În cazul în care nu ați fost, ar trebui să mergeți – Richmond este capitala statului Virginia(SUA), orașul abundă în obiective turistice, galerii de artă și o gastronomie senzatională.

#9 Orice vizitator al orașului Asunción (Paraguay), își va aminti de arhitectura și clădirile iconice ale orașului, cum ar fi Palatul Prezidențial Lopez, dar cu siguranță nu uită cele 7 coline ale orașului, Cabara, Cerro Lambare, Clavel, Taruma, Cachinga și Tacumbú.

Calle Palma este centrul orașului, strada principală, unde sunt situate mai multe clădiri istorice, piețe, magazine, restaurante și cafenele. „Manzana de la Rivera”, situat în fața Palatului prezidențial, este o serie de case vechi tradiționale care au fost restaurate și vă servesc ca un muzeu demonstrând evoluția arhitecturală a orașului. Vechea gară menține trenurile vechi care acum sunt folosite în excursii turistice în orașe ca Luque și Areguá.

#10 Iași, România

Cu toții știm că Iașul mai este numit și orașul celor 7 coline pentru că acesta se întinde pe 7 dealuri: Dealul Cetățuia, Dealul Galata, Dealul Copou, Dealul Breazu, Dealul Sogari, Dealul Bucium și Dealul Repedea. Pe fiecare dintre acestea se află cel puțin un monument sau un edificiu religios care le poartă numele.

Voi mai știți și alte orașe construite pe 7 coline? ?

Sursă:  J’Info Tours

Read more
No Comments