O femeie medic a scris un mesaj pe forumul aktual24 unde relatează dramele prin care trec medicii prin spitale:
„Nu ne-a tras nimeni de manecă să ne spună cât de batjocoriți o să fim, nu știam ce salarii sunt”, scrie ea.
Mesajul acesteia vine în contextul unei dezbateri foarte aprinse ce a fost purtată pe forumul menționat mai sus cu privire la relația dintre medici și pacienți.
Reproducem integral postarea cutremurătoare a femeii:
,,Ce ușor e să vorbești când ești în afară sistemului, ce ușor e să critici când nu simți pe pielea ta.. Sincer, nu, mulți nu știam ce ne așteaptă când am dat la această facultate, mult eram tineri, proaspăt absolvenți de liceu, la 18-19 ani, cu idei inspirationiste de a deveni medici și a salva vieți, era pasiunea care s-a stins brusc când am luat contact cu realitatea.
Nu ne-a tras nimeni de mânecă să ne spună cât de batjocoriți o să fim, nu știam ce salarii sunt, în mintea noastră proastă de atunci aveam senzația că vom avea un trai mai bun.. Oo, cât ne-am înșelat. Sunt medic rezident, soțul de asemenea.
Avem un copil de 1 an. Suma câștigată împreună pe luna e în jur a 3500 de ron. Plătim chirie, utilități, mâncarea.. Nu avem post, avem loc, cum au mulți rezidenți, asta înseamnă că după 3 ani, dacă nu prindem un post undeva, vom fi șomeri. Cei care au copii știu ce înseamnă cheltuielile..
A fi rezident cu loc înseamnă un contract de muncă pe perioadă determinată, nu putem să ne facem credit să luăm o casă, îți trebuie contract de muncă pe perioadă nedeterminată pentru ambii..
Știți cât costă să te duci la un congres, la care trebuie musai să participi? Știți cât costă cărțile de specialitate? Costume de spital? Papuci? Un stetoscop bun? N-avem bani de bonă, noroc de părinți.. Fugim că doi nebuni, care scăpa primul să luăm copilul..
Și da, ești amabil, vrei să fii amabil, dar știți că de multe ori nu avem bani să ne luăm o apă la serviciu sau un covrig? Că ne gândim că nu avem după bani de lapte pentru copil? Când te înjură unul, ești calm, îți păstrezi calmul și la al doilea, și la al zecelea..
Dar când al treizecilea pacient, și e abia ora 11 dimineața, te face în toate felurile fără să fie vina ta, pentru că oameni buni, suntem realmente depășiți numeric, cedezi, ești iritat, toți avem o limită, nu suntem făcuți din altceva decât dumneavoastră..
În același timp ți se lipește stomacul de spate, îți amintești că nu ai mai băut apă de câteva ore..
Cum vă permiteți să vă bateți joc de noi?? Cum?? Știți, aveți cea mai vagă idee ce înseamnă facultatea de medicină? În care intri sănătos și ieși cu câteva diagnostice?? Știți cum e să ai fire de păr albe la 23 de ani de la stresul sesiunii? Nouă nu ne-a spus nimeni cum e, poate am fi ales alt drum..
Scoateți atâți ochi cu spagă, s-ar putea să fiți surprinși să aflați câți dintre noi nu luăm așa ceva.. Cu toate că de multe ori, și vorbesc aici de sume de 5-10 lei, te încântă să îi iei ca să poți mânca un covrig pentru că tu nu ai nici măcar atât în portofel..
Când lăsați 5 lei coafezei la tuns nu e spagă? Când vă duceți la restaurant și lăsați bacșiș în funcție de comandă nu e șpagă? Pe alea nu le vedeți, când un om vă face bine, chiar și după 2-3 ore de așteptare, brusc o sumă de genul se transformă în marea spagă, și sincer, nici măcar nu o cerem.. Ne trezim cu pacienții căutându-ne pe la buzunare.. Cam așa de mult ne înjosiți!”.
- Published in Sănătate
Povestea dramatică a unui ieșean! Deși muncește enorm, statul refuză de 4 ani să-i acorde drepturile!
Cazul lui Marinel Simirianu este unul dramatic. Deşi e infirm, tentativa de a primi o pensie socială minimă a eşuat în urmă cu 4 ani.
„Un mare salut cu respect, pentru voi toți din acest grup, chiar dacă sunt fără ambele picioare din Noiembrie 1994, și fără ochiul stâng din 1982, încă nu mi-am pierdut curajul și demnitatea de a fi în continuare o persoană puternică și luptătoare. Pentru viața mea aș dori dacă în caz că cineva din acest grup, ar putea să-mi dea o mică informație sau poate că are cunoștințe de cauză, ce proceduri ar trebuie ca să urmez pentru a obține o pensie de Invaliditate, după cum ar fi, legea 263/2010? Am avut depus acest dosar la Casa de Pensii Iași în 2013, dar din păcate mi-a fost respins, pe motiv că nu am lucrat nicăieri, și timp de 3 ani nu am mai avut dreptul să mai optez pentru această pensie de Invaliditate, iar în Octombrie 2016, am fost iarăși la Casa de Pensii pentru revizuirea dosarului, apoi am fost informat precum că ar trebui să mai aștept încă un an de zile, ca cei de la Casa de Pensii să mă scoată din evidența Dumnealor, apoi să reîncep să fac alt Dosar și să-l depun la ei, și așa am pierdut 4 ani de zile, deci cam din Septembrie ar trebui să reîncep iarăși demersurile Dosarului. Cerințele mele ar fi dacă ar putea cineva să-mi dea toate informațiile corecte despre acest articol, 263/2010. Cei de la informațiile Casei de pensii m-au indus tot timpul numai în eroare cu informațiile lor. Vă mulțumesc tuturor, pentru a se putea lua legătura cu mine personal, pot fi contactat la numărul de telefon 0765.324.404.” a postat Marinel Simirianu pe grupul portalului EstidinIasi.ro
Maria Andronache, şefa Casei de Pensii, arată că legea e clară: „cine nu dovedeşte vechime în muncă, nu primeşte pensie”.
Cum Marinel şi-a pierdut picioarele la 19 ani, nu avea cum să aibă această vechime. Dar, de la tentativa din 2013, a apărut o portiţă legislativă.
„O soluţie ar fi să-şi cumpere vechime deoarece poate, este legea în vigoare”, ne-a explicat Maria Andronache.
Legile sunt „pentru unii mumă, pentru alţii ciumă“, ar spune Marinel.
Are 42 de ani, iar destinul pare să fi fost crunt cu el. La doar şapte ani, a rămas fără un ochi. I l-a scos un frate mai mare, cu foarfecul, în timp ce se jucau. Când să intre cu dreptul în viaţă, la 19 ani, a rămas fără picioare. I le-a retezat trenul, într-un accident stupid în halta Costeşti, lângă Tg. Frumos. Iar necazurile nu se opresc aici. Din 2013 încearcă să obţină o pensie de invaliditate, după Legea 263/2010.
„Am fost acum patru ani la Casa de Pensii şi am făcut toate demersurile medicale la comisii şi tot ce a trebuit să fac. Atunci am înţeles că trebuia să plătesc o cotizaţie, ca să apar la ei că am lucrat măcar câteva zile cu carte de muncă. La ghişeul de la Casă mi-au spus că nu trebuie să plătesc nimic. Când mi-a venit decizia, am văzut că mi-au respins dosarul deoarece n-am cotizat, nu am făcut stagiul militar şi nu am lucrat cu carte de muncă nicăieri. Consider că cei de la Casa de Pensii m-au indus în eroare şi din cauza lor am pierdut patru ani“, a explicat Marinel Simirianu.
Spune că a ajuns şi la o emisiune TV, însă cei de acolo, în loc să-l ajute concret, au încercat să-i transforme povestea de viaţă într-un spectacol, pentru audienţă, iar el nu a fost de acord cu acest lucru. Şi aşa a rămas, aşteptând.
„Am fost în audienţă la Casa de Pensii atunci, în 2013 şi mi s-a explicat că timp de trei ani nu mai am dreptul să mai cer pensie. Anul trecut am fost iar, deoarece se împliniseră cei trei ani, am refăcut fişa medicală, la ortopedie şi oftalmologie, apoi am fost să verific dosarul pentru reevaluare. Atunci mi-au spus că trebuie să mai aştept un an ca să mă scoată din evidenţa lor, apoi să depun alt dosar“, spune bărbatul de 42 de ani.
Până acum a trăit dintr-o indemnizaţie de 340 de lei. Însoţitor este chiar unul dintre fraţii săi, plătit de primărie cu 1.000 de lei. Însă cu banii primiţi de acesta şi cu indemnizaţia lui Marinel, trăiesc cinci persoane.
„Fratele meu e căsătorit, are doi copii. Eu locuiesc singur în casa părintească, ca să am linişte, însă el mă ajută. Acum vreau să reîncep demersurile, sper că pot rezolva ceva. Chiar dacă sunt fără ambele picioare şi fără ochiul stâng, încă nu mi-am pierdut curajul şi demnitatea de a fi în continuare o persoană puternică şi luptătoare“, mărturiseşte Marinel.
A apărut o variantă
Am cerut lămuriri despre situaţia dosarului său, dar şi despre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească bărbatul, reprezentanţilor Casei de Pensii din Iaşi.
„Ştiu situaţia lui, deoarece e una mai deosebită. Problema este că trebuie să aibă vechime în muncă înainte de expertizare. Cum el a rămas fără picioare la 19 ani, la el nu se mai aplică. Situaţia este destul de clară, cine nu dovedeşte vechime în muncă nu primeşte pensie, toţi cei care sunt într-o situaţie similară nu primesc. O soluţie ar fi să-şi cumpere vechimea deoarece poate, este legea în vigoare“, a precizat Maria Andronache, şefa Casei de Pensii Iaşi.
Aceasta spune că nu există altă soluţie şi că doar în acest fel ieşeanul poate primi cei 520 de lei, cât este cuantumul pensiei sociale minim garantate.
„Ar trebui să cumpere măcar o lună, două sau trei de vechime, iar pentru acest lucru ar veni să plătească minim 600 de lei. Dacă vine fratele lui la noi să rezolve trebuie să aibă o procură ca să se poată face contractul. La noi figurează doar cu o zi vechime, dar nu este suficient. Următorii paşi ar fi să vină cu documentele de la comisia de expertiză, documente cu care a venit şi în 2013, iar după ce are decizia cu gradul de invaliditate se poate încadra. În 2013 legea cerea 14 ani de vechime pentru persoanele invalide, între timp s-a schimbat, îţi trebuie minim o lună“, adaugă aceasta.
În prezent, în judeţul Iaşi există aproape 15.000 de persoane care primesc pensie de invaliditate.
- Published in Social
Transformare uluitoare! Cum va arăta Iașiul în viitorul apropiat
Dezvoltarea orașului Iași tinde tot mai mult către zonele limitrofe ale municipiului, acolo unde vor fi construite mii de locuințe. Transformare uluitoare!
Conform planurilor edilitare, o imensă dezvoltare urbanistică va fi realizată într-o zonă considerată în prezent una de lux a orașului. Peste 5.000 de locuinte, pe un teren de peste 300 ha, cu grădina zoologică, parcuri de agrement, școli și grădinițe, vor fi construite pe dealurile din zona Bucium.
14 blocuri vor fi ridicate lângă Plopii fără Soţ
Alte două proiecte vor fi implementate în zona Bucium. Cel mai mare dintre acestea va fi derulat pe o suprafaţă de 10.000 mp. Suprafaţa se află lângă Plopii fără Soţ, fiind vorba de terenul unde se află vila fostului dictator Nicolae Ceauşescu. Celălalt proiect din Bucium va fi implementat la aproape 1 km de Plopii fără Soţ, în zona străzii Narciselor. Pe lângă această extindere din zona sudică a orașului, și dealul Galata va fi restructurat complet, acolo unde va fi refăcută rețeaua stradală și pietonală pentru dezvoltarea unui centru de cartier.
Zona de Sud-Vest a orașului, care se dezvolta în lungul Străzii Nicolina, pârâul Nicolina și calea ferată Iași – Vaslui, și-a atins capacitatea maximă de dezvoltare urbanistică în extremitatea sudică, urmând a se efectua lucrări de reabilitare, implanturi urbane și reconversii ale zonei industriale. Partea de legatură cu orașul are mari rezerve de teren pe platoul Galata și în șesul râului Bahlui, în zona Cicoarei.
Mai mulți afaceriști din Slovacia vor ridica un complex imobiliar de dimensiuni impresionante pe terenul uneia dintre cele mai cunoscute și importante fabrici din Iași. Este vorba despre un Shopping Center pe o suprafață de peste 62.000 metri pătrați, înalțimea maximă a clădirii fiind de 35 m.
Terenul este situat pe strada Mitropolit Varlaam nr. 54. Complexul „Concept Town” din Nicolina mai are în plan plasarea mai multor supermarket-uri, din sectorul non-food, cum ar fi „Ikea”, „Bricostore”, „Flanco” sau „Mobexpert” şi a unui mall, chiar lângă actualul hypermarket „Kaufland”.
Investitorii vor ridica proiectul prin intermediul unei firme înregistrate în paradisul fiscal din Cipru. Lucrările pentru nivelarea terenului din Nicolina se află în toi, iar investitorii din Slovacia trebuie să mai obțină doar avizul Comisiei de Circulație pentru a demara lucrările propriu-zise de construire a complexului imobiliar.
Proiect în capăt Păcurari: 4 blocuri de 10 şi 6 etaje
În circuitul de avizare de la Primărie a intrat şi un proiect urbanistic pentru construirea a patru blocuri în capăt Păcurari, în zona vulcanizării aflate la ieşirea din pasajul dinspre Canta.
Bloc de 11 etaje în CUG
Un proiect ceva mai avansat din punct de vedere procedural aparţine firmei Into SRL, o companie cunoscută pentru contracte cu Primăria Iaşi pe partea de proiectare. Societatea a propus construirea unui bloc de 11 etaje în capăt CUG, vizavi de fostul sediu administrativ al Fortus SA. Suprafaţa totală disponibilă ajunge la aproape 2.000 mp.
Una dintre cele mai degradate zone ale orașului, în ceea ce privește amenajarea teritoriului si urbanismului, va beneficia de o transformare uluitoare în următorii ani. Specialiștii care au lucrat la Planul Urbanistic General al Iașiului prevăd ca, în locul zonei industriale părăsite, care influențează negativ o porțiune mare din oraș, va fi amenajată o zona de interes pentru cetațeni, atât din punct de vedere economic, cât și din punctul de vedere al peisajului și al locurilor de relaxare.
În afară de reamenajarea zonelor dintre blocuri și de reconversia clădirilor industriale în clădiri de birouri sau centre comerciale, acolo va fi proiectată o zona de agrement în jurul lacului, se vor construi mai multe baze sportive și se urmărește chiar ridicarea de locuințe.
Așadar, mari şi ambiţioase proiecte imobiliare au împânzit oraşul în ultima perioadă. Această transformare uluitoare va veni din zecile de blocuri şi cartiere întregi de vile. Dacă înainte de criză proponderente erau vilele, efervescenţa cu care se ridică locuinţe colective şi blocuri este acum una fără precedent. Proiecte imobiliare importante vor schimba la faţă cartiere precum Bucium, Păcurari, Tătăraşi, CUG, Moara de Vânt.
- Published in Altele
Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia ( II )
Misterul Peșterii Blestemate Partea II
Așa cum vă povesteam în prima parte a Legendei, descoperirea acestei Peșteri în inima dealului Cetățuia de către Duca Vodă, a semănat doar moarte printre cei care o vizitase și urmași lor.
Pe data de 23 Noiembrie 1710, Dimitrie Cantemir este proclamat Domnitor al Moldovei de către turci, iar acesta sosește la Iași pe 10 Decembrie 1710, având drept sarcină prinderea lui Constantin Brâncoveanu, bănuit că ar avea legături cu Rusia, aceaștia din urmă fiind în război cu Imperiul Otoman.
Dimitrie Cantemir, află de la marele paharnic Gheorghiță Mitrea, povestea Peșterii din dealul Cetățuia și împreună cu Hatmanul Ion Neculce și Marele Ban, Savin Zmuncilă se apucă de explorat interiorul acesteia. În urma cercetărilor amănunțite asupra Peșterii și a celor 12 Tăblii de piatră rămase în custodia Călugărilor, acesta își schimbă brusc apartenența la parteneriatul cu Turcia și fuge în Aprilie 1711 pe ascuns în Rusia, unde se întălnește la Luțk, cu unul din cei mai mari ,, Iluminati ” ai lumii, și anume Țarul Rusiei-Petru cel Mare.
Această întalnire secretă a lor și discutarea printre altele la descoperirea făcută de către Domnitor în Iași, va duce într-un tărziu la apariția Marii Loji Masonice din Londra, fondată 6 ani mai tărziu sub finanțarea Rusiei.
1673 – 1723
Dimitrie Cantemir semnează în secret un tratat cu Rusia, sperând ca astfel să elibereze Țara Românească, de influiența turcă. Petru cel Mare îi promite lui Cantemir că domnia sa va fi pe viață atât pentru el, cât și pentru urmașii săi, atât timp cât va rămane fidel Rusiei.
I se promite că Moldovei îi va reveni printre altele și ținuturile Tighiniei și Buceagului, precum și Cetățile de la Dunăre, Chilia și Cetatea Albă, care fusese pierdute pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare.
La câteva săptămâni după întoarcerea Domnitorului la Iași, acesta declară război Turciei și împreună cu o parte din armata Rusă, începe pregătirea unui război de alungare a turcilor din Țara Românească. Singurul care s-a opus a fost Boierul Iordache Ruset care îi strigă la una din adunări ,, Te-ai cam grăbit, măria ta, cu chiematul Moscalilor ” (Soldați Ruși) ”.
Dimitrie Cantemir ignoră ruga boierilor și își continuă campania împotriva turcilor, nu înainte de a ascunde o mare parte din averea familiei în Peștera de la Cetățuia. Armatele Moldovene și Rusești sunt înconjurate de către imensa armată Turcă a marelui Vizir Mehmed Pașa și îl învinge în cunoscuta Bătălie de la Stănilești Prut, luptă care a durat doar 3 zile, soldații Moldoveni și Ruși neavând alimente au capitulat și au cerșit măncare de la Soldații Turci.
Nemaiputând să se întoarcă în Iași, să își recupereze averea, acesta este nevoit să se refugieze în Rusia împreună cu familia și cei credincioși lui – Hatmanul Ion Neculce, Banul Savin Zmuncilă, comisul Pavel Rugină, vornicul Ilie Abaza, serdarul Mogâlde, paharnicul Gheorghiță Mitre, marele portar Iordachi Aristarh s.a., tranversând Jijia pe la Popricani în data de 11 Iulie 1711.
Se întălnește la Zagarancea cu Țarul Petru cel Mare, iar acesta îi oferă protecție atât lui și cât și familiei sale. Dimitrie Cantemir îi va stă alături și sluji până la moartea sa în 1723. În acest timp Peștera de la Cetățuia cu comorile sale rămâne ascunsă și uitată în timp.
În jurul anul 1900, câțiva cercetători Ruși găsesc în arhiva Muzeului Ermitaj din Sankt-Petersburg, câteva manuscrise aparținând lui Dimitrie Cantemir, în care se vorbește despre acestă Peșteră și despre Comorile sale, astfel câțiva cercetători Ruși ajutați de câțiva Frați Masoni Ieșeni, ajung în Iași în 1908, sub identitatea unor negustori și crescători de cai.
Nevrând să atragă atenția călugărilor de la Mănăstirea Cetățuia, încearcă să pătrundă spre Peșteră prin tunelurile realizate dinspre Curtea Domnească. Din păcate acestea sunt surpate în zona Bahluiului și accesul lor este oprit, prin mituirea unor oficialități Ieșene ale acelor vremuri, schimbă cursul râului Bahlui cu precizarea către populație că astfel se va evita inundarea zonelor din Podu-Roș care erau afectate de-a lungul timpului din când în când de ieșirea din matcă a râului.
De fapt prin schimbarea cursului de apă s-a dorit excavarea în siguranță a unei porțiuni de peste 100 de metri din tunelul de legătură care era surpat în dreptul fostului curs. De precizat faptul ca nu existau schițe asupra traseului tunelului și astfel erau nevoiți să meargă doar prin interiorul acestuia.
Cu toate că timp de 2 ani s-a încercat pătrunderea prin tunel spre Mănăstirea Cetățuia, nu s-a reușit înaintarea în timpul estimat. În data de 6 ianuarie 1911 când mai aveau se spune aproximativ 200 de metri până în dreptul Peșterii, se produce o surpare de pământ la poalele dealului Cetățuia și astfel întreagă echipă dispare sub pământ.
Curios este și faptul că în acea zi de 6 Ianuarie 1911, este și ziua în care Primarul Iașului de la acea vreme, Nicolae Gane își încetează mandatul de Primar. Acesta era cunoscut ca având Gradul de Maestru în Loja Steaua României din Iași, fiind și unul din cei mai importanți membri ai Francmasoneriei Române. Locul său în Primărie va fi preluat pentru o perioadă scurtă de timp de către alt Mason, și anume de câtre Ministrul Justiției de atunci, Dimitrie A. Greceanu.
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (I)
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (III)
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (IV)
- Published in Legende
Avea 13 ani. Au lăsat să moară cel mai frumos chip din lume, cimentat în lava vulcanului. ”Mami, să mă scoți de aici, am lipsit de la școală și am teme la mate”
Avea 13 ani. Au lăsat să moară cel mai frumos chip din lume, cimentat în lava vulcanului. ”Mami, să mă scoți de aici, am lipsit de la școală și am teme la mate”
Pe 13 noiembrie 1985, vulcanul Nevado del Ruiz erupe. 23.000 de columbieni sunt uciși de lava plecată la drum, 13 sate dispar de pe suprafața pământului. Micuța Omayra Sanchez, de 13 ani, este prinsă de amalgamul de roci, gheață, pământ și materiale vulcanice, fiind, practic, cimentată.
Vreme de 60 de ore agonizează, fără ca nimeni să o salveze. Comunică, este filmată și fotografiată. Finalmente decedează, pe 16 noiembrie, într-una dintre marile drame ale omenirii.
”Spiritul vulcanului s-a supărat pe noi”, spun, plângând, oamenii locului. Prin septembrie 1985, specialiștii anunță că Nevado del Ruiz dă semne de trezire, după 69 de ani de activitate, dar nimeni nu mișcase un vârf de ac.
Pe 13 noiembrie, dimineața, monstrul se trezește. Lava aruncată rade totul în cale. Locuitorii n-au timp să se dezmeticească, dezastrul e uriaș: 23.000 de morți, 13 sate șterse de pe suprafața pământului.
Omayra Sanchez are 13 ani și un chip de păpușă. Ochi mari, păr cârlionțat. Viețuiește în Armero, dimpreună cu ai ei părinți, cu fratele și unul dintre unchi. Alături e casa bunicului. În acel moment, mama nu e acasă, e plecată într-o călătorie de afaceri în Bogota. În miez de noapte, sunt luați, cu toții, de fluidul vulcanic.
Lava a intrat în contact cu zăpada și gheața din noiembrie, s-a solidificat. Bunicul cade, moare pe loc, acoperit de rocile ucigașe. Omayra este prinsă într-un fel de gaură, într-una dintre dărâmăturile propriei case. În jurul ei miroase a moarte.
O bârnă de lemn o lovește în moalele capului, apa din jur pare că o sufocă.
Leșină.
Când se trezește, nu-și poate mișca picioarele. Lava, muntele, zăpada, pietrele, totul a imobilizat-o de la brâu în jos. Poate vorbi, gândește, dar nu-și simte membrele inferioare. Spiritul lui Nevado del Ruiz a imobilizat-o ca într-un cofraj în care urmează să se toarne moarte.
Apar salvatorii. Și, odată cu ei, mii de părerei. Niciuna bună. Omayra are nevoie doar de o simplă motopompă, care să scoată apa, apoi să i se taie structura în care stă nemișcată. Dar aceasta nu vine, iar cei de la Bogota nu vor să trimită nimic. Vin camerele de luat vederi. Vin fotografii. Frank Fournier e unul dintre ei.
27 de ani, om care a văzut multe la viața sa. Trage cadre în timp ce ochii aceia infiniți se uită la ei. Nu-i așa că ”paradoxal” e un termen mic pentru a defini ceea ce se petrece? Columbia e prinsă cu problema drogurilor, cu luptele contra FARC-ului, n-are timp de motopompe… În schimb, transmisiunile în direct se fac de la fața locului. Omayra dialoghează, spune cum se simte.
”Mami, te rog să mă scoți de aici, am teme de făcut la mate. Și așa am rămas în urmă, pentru că am lipsit”.. Jumătate din America de Sud plânge.
Salvatorii vin, se uită, bagă mâna în apă, pipăie lava întărită, se uită, calculează, anunță că vin cu soluții și pleacă…
Omayra cea cu ochii minunați agonizează. 60 de ore. Apa îi ajunge până la bărbie.
Simte că va muri. Cameramanul îi lipește obiectivul de iris.
”Mami, tati, mi hermano, vreau să-mi iau rămas bun de la voi. Mami, papi”.
Zoom pe mâinile care-și pierd din culoare. Moarte transmisă în direct! Hipotermie, cangrenă. Omayra Sanchez decedează pe 16 noiembrie 1985. 13 ani și jumătate…
Lui Frank Fournier e greu să vorbească despre această icoană a durerii.
”Am tras cadrul de dimineață, pe la 6.30. Televiziunea columbiană ajunsese deja acolo. De trei ori am vrut să opresc totul. Apoi m-am gândit: pe nimeni nu interesează ce se petrece aici. Toți știau, dar n-au mișcat un fir de păr. Am trimis cadrele la centru pentru a arăta lumii drama, tragedia”, spune.
Mormântul ei avea să devină loc de pelerinaj. Fournier, cu poza micuței, cucerea, în 1986, ”World Press Foto of the Year”…
- Published in Extern
Laborator ultrasecret in Iasi. Vezi unde este situat
Laborator ultrasecret in Iasi. Vezi unde este situat
De fapt…nu. Nu e asa secret dar pot garanta ca nici nu stie foarte multa lume despre el. Locul e absolut electrizant, numele acestuia fiind „Tehnica Tensiunilor Înalte”. Fulgerele si scanteile nu lipsesc in cazul demonstratiilor!
IMENSUL laborator parca desprins din filmele Americane se situeaza in interiorul universitatii ”Gheorghe Asachi” Iasi , facultatea de Inginerie Electrica Energetica si Informatica Aplicata. Acesta poate fi vizitat in fiecare an in cadrul proiectului ”ziua portilor deschise” in special de catre elevii claselor a 12-a.
Bazele Tehnicii Tensiunilor Înalte la Iași au fost puse de Domnul Profesor NICOLAE GAVRILAȘ (1931-2012) care a avut o contribuție decisivă la dezvoltarea secției de Electroenergetică ieșene. Nicolae Gavrilas a desfășurat o muncă ştiinţifică, care a îmbinat cercetarea teoretică cu studiile de laborator.
Principalele direcţii abordate au fost descărcarea corona la tensiune continuă, tratarea neutrului reţelelor de medie tensiune, tehnologii neconvenţionale folosind tensiuni înalte, protecţia instalaţiilor electrice împotriva supratensiunilor de trăsnet. A coordonat sau participat la realizarea a cca. 50 contracte de cercetare ştiinţifică pentru unităţi industriale.
Echipamente folosite:
-Instalaţie încercare cu înaltă tensiune alternativă, tip WP 350/700 TÜR Dresda, 700 kV, 0,5 A, 50 Hz;
-Instalaţie de încercare cu impuls de tensiune, 1MV, 13,85 kJ, parametrii undei de impuls – 1,2/50 ms şi 250/2500 ms, tensiunea maximă pe etaj – 100 kV
-Instalaţie de încercare cu înaltă tensiune continuă 600 kV, 15 mA, producţie TÜR Dresda, factor de ondulaţie de 1 % la curentul nominal
-Instalaţii de încercare cu înaltă tensiune continuă, 300 kV, 50 mA, redresare cu dublarea tensiunii în schemă Schenkel, cu divizor rezistiv propriu şi eclatoare asociate.
–Analiza influenței configurației câmpului electric asupra ținerii dielectrice la solicitări cu tensiune alternativă, continuă și de impuls;
Principalele activități:
-Determinarea caracteristicii curent-tensiune ȋn cazul descărcării corona pentru diferite configurații de electrozi;
-Influența caracteristicilor constructive ale izolatoarelor electrice asupra tensiunii de conturnare a acestora;
-Studiul modului de orientare al descărcării de trăsnet către modele de paratrăsnete la scară, folosind impulsuri de tensiune de trăsnet și de comutație.
- Published in Cultură
„O scrisoare pierdută” către stimatul biciclist ieșean
„O scrisoare pierdută” către stimatul biciclist ieșean
Stimate biciclist,
În primul rând vreau să-mi exprim profunda apreciere pentru modul pe care îl alegi să te deplasezi: economic dar și sănatos pt tine, sănătos pentru mediul nostru și totodată sănătos și pt mine cel care face parte din categoria „aproapele tău”.
Ești o sursă de inspirație și ne motivezi pe noi ceilalți (sau măcar o parte) să schimbăm ceva în bine, în viața noastră de zi cu zi.
Dar motivul pentru care îți scriu această scrisoare, e cu totul altul: mi-aș dori enorm de mult să folosești, pentru deplasarea ta, acea pistă roșie pe care pe „alocuri” primăria a binevoit să o construiască special pt tine.
Știu, vei sări imediat să te aperi, spunând că în primul rând pista nu este disponibilă, că pietonii se plimbă cu o nonșalanță de neegalat și ba chiar se simt ofensați că sunt avertizați să se dea din cale, așa că, ce-ți rămâne ție la îndemână daca nu renuntatrea și reintegrarea în traficul de pe străzile minunate ale Iașului. Nimic mai greșit! Uite așa rămânem noi în urmă ca naționalitate fiindu-ne frică să evoluăm. In loc să ne apărăm drepturile și să fim consecvenți și mai ales să ne autoeducam oferind un exemplu pozitiv, noi ne frustram, ne închidem în cochilia noastră pe care o construim minutios in asa fel să satisfacă aparențele și gata: pozăm în oameni fericiți.
Una din soluțiile pe care le ai la dispozitie e să profiți de fiecare cm roșu de pista pe care primăria îl oferă, să încurajezi și colegii „de spița” să il folosească, să claxonezi din timp și să avertizezi politicos persoanele care ori sunt prea aprofundate în lecturarea de pe telefon s.a.d. (și alte dispozitive), ori sunt înaintate în vârstă, și deci au reacții întârziate, ori pur și simplu nu vor.
In cazul ultimei categorii, atunci cand îi ocolești îi poți avertiza,tot politicos, că li s-au terminat bateriile de la aparatul auditiv, sau gasesti tu ceva sa pui punctul pe „i”.
Inchei, sperând din tot sufletul să nu fi deranjat prea tare sau să le fi spus lucrurilor pe nume într-un mod prea greu de digerat, dar pentru siguranța voastră a bicicliștilor, pentru fluidizarea traficului cât și pentru educarea pietonilor ar fi drăguț ca, fiecare, să-și folosească traseele create special pentru piciorul sau roata sa.
- Published in Divertisment
Lecție de viață! Ieșeanul care ar putea pleca multe capete! O poveste emoționantă, dar care merită APLAUDATĂ
Lecție de viață! Ieșeanul care ar putea plecă multe capete! O poveste emoționantă, dar care merită APLAUDATĂ
Marinel Simireanu nu se dă în lături de la muncile agricole. De dimineață până seara sapă, desfundă, taie lemne sau scoate cartofi. În jurul casei sale din Costești, județul Iași, și-a plantat singur vița de vie, are grijă de roșii, ardei și vinete. În plus are și câteva păsări pe care le crește cu mare drag. Aceste munci, obișnuite pentru orice gospodar, înseamnă însă pentru Marinel un efort supraomenesc: de când avea 19 ani tânărul și-a pierdut ambele picioare.
Destin frânt la numai 7 ani
Părăsit de mamă la 9 ani și crescut la casa de copii, bărbatul are o poveste tulburătoare și este un exemplu excepțional de ambiție, speranță și credință neștirbită în Dumnezeu.
Destinul lui Marinel a fost “frânt” încă de la vârsta de 7 ani când un frate mai mare i-a scos ochiul stâng cu foarfeca. “Dintr-o joacă”, spune Marinel fără vreo urmă de ranchiună. Această “joacă” din copilărie avea să îl coste însă pe bărbat mai târziu chiar viața.
Ajuns la o vârstă “matură”, după ce a terminat ciclul gimnazial bărbatul nu a avut posibilitatea să își continue studiile. A încercat în nenumărate rânduri să își găsească un loc de muncă, însă societatea l-a respins din cauza defectului de vedere pe care omul îl avea. Refuzat de zeci de ori și rămas fără speranță, Marinel a luat atunci o decizie cruntă. S-a aruncat în fața trenului într-un moment de slăbiciune și depresie.
Un moment de rătăcire
Chiar dacă a vrut să își ia viața, Dumnezeu a avut alte planuri cu el. A privit moartea în ochi iar această clipă l-a făcut mai puternic, mai plin de speranță și mai ales mai încrezător.
“A fost un moment pe care nu mi-l explic și nici nu îmi amintesc exact cum s-a întâmplat. A fost o rătăcire de moment. Singur pe lume și respins de societate am luat atunci această decizie. A fost o tentativă de sinucidere din care am supraviețuit. Dar am plătit un “tribut” enorm: picioarele. Poate a fost modul lui Dumnezeu de a mă “certa” pentru gestul meu necugetat. Am învățat atunci că Dumnezeu mă iubește pentru că altfel nu mă lăsa în viață. Practic m-am născut a doua oară”, mai spune Marinel.
Și cum orice om merită a doua șansă, această încercare i-a dat bărbatului mai multă putere și ambiție decât avea înainte. Acum, la 40 de ani, Marinel privește înapoi cu împăcare sufletească și spune că se simte mult mai puternic.
“Mă simt mult mai puternic acum. Totul este să ai voință în viață. Poți să fii complet chiar dacă îți lipsesc picioarele, mâinile sau cine știe ce alt defect să ai”, mai spune Marinel.
“Munca mă ține în viață”
Marinel muncește zilnic în mica grădină pe care o deține. Singurul sprijin pe care îl primește vine din partea unuia dintre cei 8 frați pe care îi are și a nepoților.
“Muncesc în grădină, în vie, tai lemne. Cultiv roșii, ceapă, ardei, cartofi. Dacă pot să muncesc, o fac. Nu vreau să cer altora când există posibilitatea să mă autogospodăresc. Nu pot să stau degeaba, vreau în permanență să îmi pun mâinile la contribuție. Plus că dacă stau degeaba îmi pierd și puterea din brațe și după aceea nu mai am echilibru”, ne povestește omul.
Are o seninătate în voce cum rar întâlnești și pare că nu știe definiția expresiei “nu pot”.
Marinel are și 7 găini, un cocoș, 2 căței și o pisică. Se străduiește să le întrețină deși indemnizația pe care o primește de la stat este de 340 de lei. Din acești bani omul trebuie să supraviețuiască lunar. Nu se plânge însă și spune că este recunoscător măcar că nu suferă de vreo boală astfel că nu este nevoit să mai dea bani și pe medicamente.
Dragostea nepoților l-a făcut să meargă mai departe
Vorbește de un “medicament” permanent care nu necesită bani, și anume dragostea celor trei nepoți care îi sunt alături necondiționat.
“Datorită lor pot spune că am reușit să merg mai departe. Fratele mă ajută fiind și însoțitorul meu. Ei sunt familia mea și sincer, dacă cei trei nepoți nu existau, nu cred că aveam putere să merg mai departe”, ne mai spune bărbatul.
El își amintește că atunci când și-a pierdut picioarele, unul dintre nepoți, mic la acea vreme, a început să plângă și i-a spus lui Marinel că nu vrea să îl piardă. A fost ”lumina” care i-a dat putere bărbatului, l-a ajutat să înțeleagă că fiecare om este dator să își trăiască viața pe care Dumnezeu i-a dat-o.
Primăria îi cere impozit și i-a tăiat ajutorul de încălzire
Din indemnizația infimă pe care o primește, omul trebuie să plătească și impozit pe casa în care locuiește. Chiar dacă imobilul este pe numele tatălui decedat iar el, ca persoană cu handicap, ar trebui să fie scutit de la dările datorate statului. Nici ajutor de căldură nu primește de la Primărie având în vedere că banii de care dispune sunt foarte puțini.
„Ajutorul de încălzire mi-a fost tăiat din 2011 după ce tatăl meu a murit, pe motiv că nu am acte pe imobil. Eu nu am putut să dezbat moșternirea pentru că nu îmi permit financiar. Actele sunt încă pe numele tatălui, de aceea plătesc și impozit pentru casă. Chitanța este pe numele tatălui, deși este mort. Dar așa este la noi”, spune cu mâhnire Marinel.
Porcul de Crăciun, doar un vis frumos
Marinel se deplasează mai mult cu ajutorul mâinilor decât cu căruciorul din cauza drumurilor pietruite care îi îngreunează deplasarea. Acum că vine, frigul bărbatul încearcă să strângă lemne cu care să se încălzească la iarnă. Are în plan ca din puținii bani pe care îi primește de la stat să mai pună deoparte pentru a avea ceva pe masă de sărbători. Despre porc de Crăciun nici nu poate fi vorba, iar micile bunătăți pe care fiecare om le pune pe masă sunt doar un vis frumos pentru Marinel.
“La porc nici nu visez măcar. O să încerc să pun deoparte ceva bani pentru perioada sărbătorilor dar este greu din 340 de lei. Ce să tai, ce să păstrezi…”, mai spune bărbatul.
Ajutor venit de departe
Alături îi sunt și alți oameni minunați, tot cu handicap, care poate înțeleg cel mai bine suferința bărbatului. Chiar la momentul în care am vorbit cu Marinel, se pregătea să primească un ajutor venit din partea unor italieni care s-au oferit să îi renoveze 2 camere și să le transforme în bucătărie și baie. Cu ajutorul lor, bărbatul nu va mai fi nevoit să iasă din casa pe gerul cumplit al iernii ce se anunță.
“Ajutorul vine de la biserica Valmontone din Italia. Au început de astăzi lucrarea și vor să termine până când se instalează frigul. Îi ajut și eu cum pot și nu mă dau înlături să pun mâna pe un târnăcop și să mă apuc de dărâmat. Munca nu mă sperie, din contră, mă ține în viață”, mai spune bărbatul.
Sursă: Roxana Dobre – Agrointel.ro
- Published in Social
Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia ( I )
Misterul Peșterii Blestemate Partea I
Mulți dintre voi ați auzit probabil de Celebra Legendă cum că Palatul Culturii din Iași ar avea o legătură subterană cu Mănăstirea Cetățuia, nimic mai adevărat până acuma. Astăzi vă voi povesti de cel mai bine păstrat Secret al Iașiului, și anume despre ,,Peștera lui Duca” sau ,,Peștera Blestemată” cum mai este ea cunoscută printre mai ,,Marii Masoneriei”.
Gheorghe Duca Vodă (1620-1685)
Povestea începe după anul 1665 când la cârmuirea Moldovei ajunge domnitor Gheorghe Duca, de neam grec și de origine modestă, dar crescut în casa lui Vasile Lupu, acesta vine pe tronul Moldovei pentru prima dată după moartea lui Eustatie Dabija în septembrie 1665, datorită susținerii soacrei sale Dafina Doamna și a Cupăreștilor.
Pe vremea aceea, noi plăteam dări foarte mari turcilor pentru a trăi și face negoț în liniște. Nu a domnit prea mult ptr că din invidie a fost pârât turcilor că ar complota împotriva lor și a fost detronat, iar la domnie urcă Alexandru Iliaș.
Dupa multe plocoane pe la poarta Sultanului și promisiuni că va da mai mulți bani dacă va reînscăuna pe tronul Moldovei, este repus de către turci ca Domnitor în 1668, acesta la rândul sau crește taxele și astfel sărăcește țara și populația, ceea ce duce în 1671 la o răscoală împotriva domnitorului. Este din nou dat de turci jos de la domnie după ce aceștia îl ajută să înfrangă răscoala oamenilor împotriva sa.
În 1678 este trimis în Moldova pentru a domni a 3-a oară, acesta drept măsură de precauție după ce este instalat la Curtea Domneasca (Paltul Culturii), de teama unor noi conflicte armate sau a populației, caută să realizeze un tunel de legatură cu Mănăstirea Cetățuia, care în acel moment era cea mai fortificată și sigura Cetate din Iași.
Mănăstirea Cetățuia a fost ctitorită în secolul al XVII-lea (1665-1666, 1668-1672 și 1678-1683) tot de el, exact în anii săi de domnie. A fost construită de la început ca un complex fortificat medieval capabil să ofere domnitorului și boierilor un reazem pentru o rezistență înarmată împotriva invadatorilor.
Pentru realizarea acestui proiect a adus cățiva arhitecți din Austria și Italia pentru a nu trezi suspiciuni prin rândul românilor, dar lucrarile s-au executat sub conducerea unui mazâl din ţinutul Hotinului, numit Grigore Cornescu, cel care avea sa restaureze mai tarziu și Curtea de Argeș.
Lucrările au început tărziu prin toamna pentru a prinde tranversarea Bahluiului pe dedesupt pe timp de iarna când el va fi inghetat la suprafață și în caz de surpare, să nu dea de bănuit oamenilor și spionilor turci. Au fost aduși peste 200 de sclavi care munceau în schimburi la săpăturile tunelului și consolidarea lui. Se lucrau din 2 direcții, una de la Curtea Domnească spre Mănăstire, și o echipă dinspre Mănăstire spre Curte, urmând ca întalnirea să se realizeze undeva prin zona Mănăstirii Frumoasa.
Gheorghe Duca împreună cu familia, în mână ținand Macheta Mănăstiri Cetățuia.
În primăvara lui 1680 echipa care săpa dinspre Mănăstirea Cetățuia spre Palat, dă la un moment dat, peste un zid imens din granit, ce a fost ciudat este faptul că acel zid nu semăna cu nimic realizat până acuma de mâna omului. Lucrarile sunt oprite și Duca Vodă împreună cu câțiva oameni asistă la spargerea zidului și descoperiri unui lucru colosal, în fața lor se intindea o imensă peșteră cu o lungime de peste 100 metri și cu o înalțime de aproximativ 20 metri.
Cronicile ascunse până acum publicului, spun că în mijlocul peșterii ar fi fost un sanctuar de aproximativ 5 metri lungime și 2 lățime cu însemne ciudate și nedescifrabile, de asemenea de-a lungul zidurilor de granit erau așezate oseminte și cranii de bărbați de diferite tipologi.
Unii dregatori ai curții au fost cu părere că acel loc provine de la zei, alții că sunt vechii urmași ai lui Zalmoxis, însă descoperirea cea mai mare, a fost faptul că într-un colț al altarului sau găsit câteva Lespezi de Piatră (13 la număr) cu desene și însemne ale omeniri.
Una din placile gasite in Peștera lui Duca
Conform preoților, acele plăci prezentau în totalitate, trecutul și viitorul lumii, iar una din plăci spunea ca acea persoană care va dezvălui și va profana acel lacăș, va fi blestemat pe viață, atât el cât și generațiile viitore, și oricine ar călca acest lăcaș va muri în chinuri.
Nu a dat importanță acestui aspect și a decis să își continuie lucrarea ocolind această peșteră, însa ia decizia ca ea sa rămană deschisă și să fie folosită ca depozit pentru materiale și averea mai marilor boieri.
În aprilie 1683, merge la Viena pentru a-i ajuta pe turci la asediul cetăţii, iar în lipsa lui, dar şi datorită insuccesului turcilor la Viena, boierii se răscoală la îndemnul lui Ştefan Petriceicu, iar Polonezii şi Cazacii invadează ţara.
Duca este prins la întoarcere în Iași la 25 decembrie 1683 şi dus în Polonia, unde moare în închisoare doi ani mai tarziu (1685) în chinuri groaznice. Se spune ca vorbea altă limbă și noaptea scrijălea pereții închisorii cu tot felul de însemne și semne indescifrabile. La domnie se instalează Ștefan Petriceu care aflând de Peștera lui Duca și gândindu-se că ar putea ascunde o comoară, intră și distruge o parte din tunel.
Supărarea venind de la faptul că nu reușește să găsească bogățiile familiei Duca și nici peștera acestuia. Intrarea în peștera fusese bine zidită și ascunsă de câtre Duca înaintea plecarii sale la Viena. În schimb găsește 1 din cele 13 plăci descoperite în tunel și o distruge. La nici 2 luni, cazacii îi înving pe turci și Petriceicu este nevoit să fugă și să se retragă în Polonia, unde moare în condiții misterioase.
Dumitrașcu Cantacuzino este pus imediat de către turci pe tronul Moldovei și mutat la Iași în Curtea Domnească. Și acesta află la rândul său de legenda Peșterii lui Duca și tunelurile sale ascunse, și pornește o campanie de cercetare amănunțită. Descoperă până la urma peștera și rămâne uimit de cea ce poate să vadă acolo.
,, În interior au fost montate de câtre Duca Vodă, mese și scaune ptr boieri pentru a petrece și chefui în caz de război, într-un colț de peșteră se văd butoaiele cu vin de cea mai bună calitate și apă bună de băut. Într-un alt colț se văd cuferele mari ale foștilor boieri, pline cu giuvaeruri scumpe și munți de galbeni, aici e dracu cu comoara sa și acoliții săi ”.
Rămâne uimit de atâtea bogății strânse la un loc și cuprins de fenebra îmbogățiri peste noapte începe să cheltuie din ea. Devenise atât de hapsân, încât își comanda mâncare și lucruri scumpe doar ptr el și restul celor din jurul său mureau de foame. Blestemul îl cuprinsese și pe el.
Orașul Iași aproape că devenise pustiue pentru că o săracie cruntă și o foamete de nedescris se abătuse asupra orașului, iar noaptea, lupii intrau în oraș unde mâncau cadavrele rămase pe la colțurile străzilor a celor care erau necajiți și murise în timpul zilei de boală sau de foame.
La scurt timp este chemat de urgență la Constantinopol. De teamă ca nu care cumva turci să fii aflat de Peștera lui Duca, acesta se duce la înalta poartă otomană fără banii la el, ca să nu pară bogat. Este batjocurit de catre Sultan și lăsat liber și fără bani pe străzile Constantinopolului, unde de ciudă și cuprins de nebunie, moare în niște condiții mizerabile pe străzile orasului.
În partea a 2-a vom vedea cum au evoluat lucrurile de-a lungul timpului și măsurile luate de conducători țării referitor la Peștera lui Duca, precum și descoperirile făcute.
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (II)
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (III)
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (IV)
- Published in Legende
Povestea impresionantă a ieșencei cu patru rinichi
O ieşeancă a suferit două transplanturi de rinichi. Unul dintre organe l-a primit în urmă cu aproape 15 ani, de la sora ei. Medicii au decis să-i lase şi rinichii bolnavi, care în timp s-au atrofiat. La sfârşitul anului trecut a mai suferit un transplant, deoarece rinichiul primit în 2002 nu mai era acceptat de organism.
De Ziua Mondială a Rinichiului, doi ieşeni ce au avut şansa la o viaţă normală după ce au primit unul sau doi rinichi de la un donator, povestesc ce presupune perioada de după transplant şi cât de mult contează să existe cineva care să te salveze de chinuitoarele şedinţe de dializă, care te leagă de patul de spital de mai multe ori pe săptămână, timp de câteva ore.
Dana Botezatu a trecut prin două intervenţii de transplant, una la Spitalul „Dr. C.I. Parhon“ din Iaşi, în anul 2002, când a fost a 21-a persoană transplantată în acest centru, iar a doua la Cluj, de curând, la finalul anului 2016. În momentul de faţă trăieşte cu patru rinichi, dintre care doar unul funcţional, după ce medicii au decis ca după ambele transplanturi să îi lase şi rinichii bolnavi, care în timp, fiind nefolosiţi, s-au atrofiat.
Totul a pornit de la vârsta de 29 de ani, când a fost diagnosticată cu glomerulonefrită cronică, o afecţiune care conduce la insuficienţă renală cronică. Primul transplant a avut loc în urmă cu 15 ani, la un an după ce a fost diagnosticată, moment în care a primit şansa la o viaţă normală datorită surorii sale care i-a donat organul de care avea nevoie.
„Mergeam de două ori pe săptămână să fac hemodializă, timp de cinci ore, marţea şi joia. Joia era cel mai greu, pentru că terminam la ora două noaptea. Să stai cinci ore nemişcat nu este foarte confortabil, deşi condiţiile din spital erau foarte bune, puteai să te uiţi la televizor sau să citeşti. Apoi, am aflat că am nevoie de un rinichi nou“, rememorează femeia.
Atunci a făcut timp de şase luni dializă, până când a aflat că este compatibilă cu sora ei. Iniţial, au făcut analizele părinţii săi, însă s-a renunţat la idee având în vedere că erau mai în vârstă. A primit rinichiul de la sora ei, chiar în ziua în care împlinea 30 de ani, cu gândul că va putea duce din acel moment o viaţă normală şi lipsită de griji, lucru care a durat 14 ani.
„A acceptat ideea din prima, chiar dacă acest lucru presupunea să nu mai poată avea copii. M-am gândit şi la situaţia în care aş fi avut un copil, asta în condiţiile în care aş fi reuşit să duc sarcina, dar ar fi apărut complicaţii care nu aş fi vrut să îl afecteze pe copil în viitor, astfel că amândouă am rămas fără copii“, spune Dana.
Problemele care au condus la cel de-al doilea transplant au început să apară 14 ani mai târziu, în 2016, când Dana Botezatu a început să se simtă tot mai rău, funcţia rinichiului începând să fie diminuată încă de la începutul anului. S-a înscris pe listele de aşteptare de la Iaşi, însă a încercat şi la Cluj, de unde a şi venit soluţia salvatoare. După 15 şedinţe de dializă, pe data de 20 octombrie aceasta primea un nou rinichi, cel de-al doilea.
„După prima operaţie, timp de 14 ani totul a fost bine, însă la un moment dat am început să mă simt tot mai rău. Concret, anticorpii au atacat rinichiul de la sora mea, iar organul a fost respins de către organism. M-am înscris pe listele de aşteptare de la Cluj, urma să mă înscriu şi la Bucureşti. La Iaşi este mai complicat, întotdeauna atunci când este o prelevare rămâne un singur rinichi, celălalt fiind trimis la Bucureşti. Din punctul meu de vedere, ar trebui să rămână amândoi aici, Moldova fiind o regiune destul de mare“, a precizat Dana Botezatu.
Un tânăr aflat în moarte cerebrală i-a salvat viaţa
Vasile Budăi este un alt ieşean care a fost diagnosticat cu insuficienţă renală în 2004, iar după doi ani medicii i-au spus că este necesar transplantul. Donatorul său a fost un tânăr aflat în moarte cerebrală în urma unui accident, despre care nu a putut să afle mai multe detalii, însă căruia îi este mereu recunoscător. Părinţii acestuia nu au dorit să se ştie prea multe, ci să rămână gestul care i-a adus şansa la o viaţă normală.
„Eram înscris pe listele de aşteptare la Iaşi, dar eram şi la Cluj. Când mi s-a spus de la spital că s-a găsit un rinichi compatibil, am aflat că mai sunt alte două persoane, însă am avut norocul să fiu eu“, povesteşte acesta.
Bărbatul îşi aminteşte cum, înainte de a avea un rinichi nou, se lupta zi de zi cu o oboseală accentuată şi cu stare de rău, care începea de dimineaţă şi îl împiedica să lucreze. Fiind inginer, avea nevoie ca mintea să îi fie limpede şi să poată funcţiona la capacitate maximă, lucru care a fost posibil abia după transplant. De curând, în luna noiembrie a anului trecut, a împlinit 10 ani de când trăieşte cu rinichiul care l-a salvat de dializă.
„Sunt bine în general, cu o uşoară problemă de la medicaţia pentru imunosupresie pe care trebuie să o urmez după transplant, am un început de diabet pe care trebuie să îl ţin în frâu. Sunt conştient că trebuie să fac poate mai multă mişcare“, spune bărbatul.
Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ susţin din nou dorinţa ca, în urma prelevării de organe, ambii rinichi să poată rămână la Iaşi, unde există sute de pacienţi pe listele de aşteptare şi unde există şi capacitatea necesară pentru cele două intervenţii.
„Pacienta a revenit pe dializă timp de 15 şedinţe până a primit noul organ, pentru că rinichiul nu mai funcţiona. În medie, durata de supravieţuire a transplantului este de opt-nouă ani. Având în vedere că există o listă de aşteptare care nu este doar pentru un anumit centru, şansa pacientei a fost să fie chemată la Cluj şi să se facă mai repede transplantul. Existau într-adevăr mai multe şanse dacă ambii rinichi ar rămâne la Iaşi, ne-am dori acest lucru, deoarece avem atât capacitatea necesară, cât şi un număr mare de pacienţi pe lista de aşteptare şi este păcat ca atunci când se face o prelevare din zona noastră să nu îi putem transplanta pe amândoi“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic specialist nefrologie şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.
Continuarea AICI > Povestea uluitoare a ieșencei cu patru rinichi <
Citește și O formă rară și agresivă de CANCER, tot mai întâlnită la Iași
- Published in Povestea zilei