Povestea uimitoare a tânărului ieșean care a uimit Italia cu talentul său. Facem cunoștință cu Silviu Marian Drângă
Povestea uimitoare a tânărului ieșean care a uimit Italia cu talentul său. Facem cunoștință cu Silviu Marian Drângă.
Locul în care ai copilărit este o carte de vizită atunci când treci granițele României. Județul Iași continuă să ofere societății române și Europei valori, recunoștință și nemarginite glorii. Astăzi îl vom cunoaște pe Silviu Marian Drângă.
Are 38 de ani acum, iar în urmă cu 11 ani a decis să lase în urmă Pașcaniul pentru a se face remarcat. Se întampla în primăvara anului 2006, când a primit vestea că Italia vrea să îl ‘’adopte,, împreună cu talentul său. Sau mai bine spus cu înclinația lui spre artă, spre o transpunere în culori a ceea ce noi vedem și putem transcrie doar în cuvinte.
Ca mulți alți tineri de vârsta lui a plecat în Italia sperând la un trai mai bun, la o viață în care să aibă mulțumiri de pe urma talentului său. Într-o țără în care arta ocupă un cu totul alt loc decât cel din România, se pare că șansa i-a surâs. Și-a făcut un nume în comunitatea locală de acolo și un loc în sânul iubitorilor de artă, care apreciază ceea ce face el.
“Mi-am început această carieră, să-i spunem, așa la vârsta de 20 de ani când începeam să fac grafică în tuș pe hărtie ciocan se numea pe atunci. După o jumătate de an am început deja în iconografia bizantină, facând asta timp de doi ani. Ulterior am trecut la faza de pictură în ulei pe pânză și ulei, exprimând peisajele și ceea ce simțeam în acea perioadă. Nu pot spune, m-au atras și chestiile abstracte (râde). Întotdeauna am căutat să evoluez, tocmai de asta am facut foarte multa practică pănă să ajung să fac primul portret, în creion, desigur ulterior am reușit să fac și portrete pe pânză. Iată că în urmă cu 8 ani aveam parte și de două expoziții la Casa de Cultură Pașcani, însă dorința de a evolua și posibilitatea de a pleca din țară a venit ca o șansă pe care mi-am asumat-o. Abia aici s-a făcut diferența, abia aici am descoperit adevărata artă și cât preț se pune pe ea“, declara Silviu Drângă în urmă cu trei ani.
În viață ai un singur tren de prins. Trebuie doar să fii receptiv, oricând se anunță plecarea!
Norocul pare să-i fi surâs iar acest lucru l-a transformat pe Silviu Drângă dintr-un simplu om într-un artist renumit, dar cu un nume împrumutat din Peninsula Italică. Astăzi el este cunoscut ca Pittore Silviu Dranga.
“Se pare că norocul m-a găsit sau l-am găsit eu aici fiindcă în acest oraș unde sunt eu stabilit acum, Sicilia, caută mereu să ajute tinerii. Este un oraș deschis, asta e clar, dar mai este și ideea ca aici este cu ce, în sensul de bani. Poate și în România ar vrea românii să o facă, dar nu au situație. Nu pot crede că românul nu ar aprecia arta. De exemplu când am avut expozițiile la Casa de Cultură Pașcani, am reușit să vând, dar datorită faptul că nu eram cunoscut, renumit, totul s-a limitat la două vănzări. Iata că Italia, în cei 7 ani de ședere mi-a oferit posibilitate să am 35 de galerii de artă expuse și nenumărate diplome primite”, a completat bărbatul pe un ton de învingător.
Cu talent te naști, dar ambitia ți-l șlefuiește!
Când întâlnești un asemenea talent te întrebi de unde a plecat practic totul, cât la sută din succesul final este ereditar și cât reprezintă ambiția de a te perfecționa, de a te șlefui. Aflăm despre ieșeanul nostru că ambele au contat în evoluția lui, dar balanța înclina mai mult spre dorința lui intrinsecă.
“Vocația mea…, știu că bunicul meu era artist, poate nu desena, dar crea măști, iar tatal meu mai obișnuia să facă schițe, dar repet, nivelul meu de la grafică până la a lucra cu anumite tehnici și produse eu am vrut să o fac. Vorbim despre diferite dimensiuni de artă”, adaugă Silviu.
Visul meu este să mă întorc acasă!
Mulți dintre noi nu se sustrag de la o stare de bine, de la o zonă de confort, însă el este dispus oricând să se întoarcă acolo de unde a plecat. Iubește să locuiască în Italia, dar iubește tot ce ține de România. Totuși, regretul lui Silviu Drângă este de a se întoarce într-o țară săracă, lipsită de deschiderea oamenilor către artă.
“Asta imi doresc! Să mă întorc de unde am plecat. Visul meu este să mă întorc acasă! Așteptăm să se schimbe în bine traiul de acasă, mentalitățile poate celor de la Guvern și nu in ultimul rând, aștept deschiderea oamenilor față de artă”, continuă cu o urmă de regret.
În acest moment al carierei sale sfătuiește tinerii talentați să rămână în țară daca li se ivește oportunitatea de a excela aici.
“Dacă au posibilitatea să rămână în țară și cineva care să îl poată ajuta, ar fi bine să rămână în țară, iar dacă vor să meargă în afară le recomand Franța. Acolo statul te ajută foarte mult. Și eu aș vrea să ajung în Paris sau Marsilia”, conchide artistul.
Ieri seară, Silviu a reușit să încununeze succesul. Tânărul a obținut Premiul Internațional de Artă Contemporană Salerno 2017.
“Încă o victorie pentru Silviu Drângă. „Il pittore di Pașcani”, este singurul român care a câștigat Premiul Internațional de Artă Contemporană care s-a desfășurat la Salerno.
Adoptat de Italia, dar cu gândul la locul natal, artistul se bucură de această victorie și o împărtășeșste cu cei de acasă: ”Sunt onorat de premiul câștigat și abia aștept să revin în țară. Mi-am propus să mă întorc în locurile în care am copilărit cât mai curând”, ne-a declarat Silviu Drângă.
La expoziția internațională care s-a desfășurat pe parcursul unei întregi săptămâni au participat 700 de artiști din toată lumea. Salerno a fost timp de șapte zile o „expoziție” cu opere de pictură, sculptură, colaje, tehnici mixte și gazda criticilor de artă. Lupta s-a dat între 2000 de artiști selecționți din întreaga lume. În urma criteriilor de selecționare, în finală au ajuns 311 artiști și 700 de opere.
În cursul serii trecute a avut loc și festivitatea de premiere. Pășcăneanul Silviu Drângă se află printre câștigători, el fiind singurul român premiat în Peninsula Italică.
Dranga Silviu Marian sa născut în Pașcani, România în 1979. Este un pictor Autodidact, fiind legat de desen încă din copilărie. Și-a exprimat întotdeauna o dorință înnăscută pentru desen. El a sosit în Italia în 2007, și-a stabilit reședința în Alcamo în provincia Trapani din Sicilia. El începe să facă drum în 2009, împreună cu alți artiști locali și regionali, luând parte la numeroase expoziții personale, și improvizații. Artistul în cercetările sale utilizează multe tehnici de pictura, variind de la sculptură la colaj”, conform newspascani.com.
sursă: insociety.ro
- Published in Cultură
Ieșeancă mutilată de maidanezi. Chirurgii plasticieni au operat-o de urgență!
Ieșeancă mutilată de maidanezi. Chirurgii plasticieni au operat-o de urgență!
O ieșeancă de 48 de ani din Iași a fost operată de urgență la Spitalul „Sfantul Spiridon” în urma mușcăturilor unui câine maidanez. Femeia a ajuns în Unitatea de Primire Urgente (UPU) cu răni grave la mâna dreaptă și sânul stâng.
Autoritățile susțin faptul că nu știu cu precizie dacă este într-adevăr vorba despre atacul unor câini maidanezi sau a unor câini domestici, nesupravegheați. Cu toate acestea, medicii au spus că victima a ajuns în stare foarte gravă. Ieșeanca a fost operată de urgență în clinica de chirurgie plastică, iar acum este internată în stare stabilă și se află sub tratament.
„Nu am fost sesizaţi cu privire la situaţia pe care o relataţi. În orice caz, fiind vorba despre o victimă umană, regretăm ce s-a întâmplat. Pentru siguranţa cetăţenilor, încercăm să prindem toţi câinii maidanezi din oraş. Echipele de hingheri lucrează zilnic, de la 6.00 la 20.00, şi prind cam 10 câini pe zi”, a precizat Cătălin Neculau, director adjunct la Salubris pentru „Ziarul de Iași” .
Se pare că, cu toate că hingherii muncesc la prinderea câinilor maidanezi mai bine de 12 ore pe zi, aceștia sunt de neoprit. Dupa spusele lor aceștia ar prinde în jur de 10 maidanezi pe zi. Însă atacurile continuă la nesfârșit. Cele mai periculoase zone unde sunt răspândiți sunt unele parcuri, colțurile de străzi, chiar și casele aflate în ruină de lângă drumurile principale, unde aceștia se adăpostesc.
- Published in Local
Intâmplările (ne)ştiute din Tudor Vladimirescu (part. I)
Intâmplările (ne)ştiute din Tudor Vladimirescu (part. I)
Iașiul, capitala Moldovei, unul dintre cele mai puternice centre culturale din România.
Dacă vizitezi Iașiul, nu ai cum să nu-ți „sară” în ochi, viața studențească, campusurile studențești, zecile de mii de studenți care colorează frumoasa urbe. Student în Iași nu înseamnă doar a învăța, a studia, distracția fiind una din principalele „arme” ale studenților. Toată lumea știe cum se distrează, în zilele noastre, studenții, dar oare ce făceau în faimoșii ani 80-90, când lucrurile stăteau altfel, atât din punct de vedere al tehnologiei, cât și al traiului. Iată mai jos, câteva din „poveștile” (ne)știute din campusul Tudor Vladimirescu:
Tropa-trop prin oraș…..diiii căluțul meu!!
Cum studenții de prin anii 90, nu prea aveau Youtube (categoric nu aveau), farsele trebuiau inventate, gândite. Într-un cămin studențesc din Tudor, mai mulți studenți s-au gândit să facă o farsă unui coleg. Zis și făcut! Au găsit un cal care păștea pe Bahlui (dacă ne uităm la pozele recente cu animale prin Iași, ne dăm seama că nu era greu să găsești un cal) și l-au băgat în cămin! Acțiunea nu a fost atât de grea, în fond, cât de greu e să urci un cal la etajul patru, dar ce nu știau studenții e că, frumosul animal, nu prea poate coborî… Și uite așa, o simplă farsă, s-a transformat într-o muncă titanică de a dresa săracul animal și a-l convinge să coboare scările. Conform martorilor, întreaga acțiune le-a ocupat studenților mai toată ziua, dar la sfârșitul zilei au rămas cu o pățanie pe care, nu o vor uita vreodată.
Coboară jos Rampunzel…cu cearșaful…
Înainte de 89 căminele nu erau mixte. Existau cămine strict pentru fete, altele strict pentru băieți. Ei, toată lumea știe că viața de student presupune și misiunea, dificilă la acea vreme, de a socializa cu persoanele de sex opus. Și tu ca tânăr student cum puteai să te duci într-o cameră de fete? La intrarea în cămin era falnicul portar, care nu îți permitea să intri, telefon nu exista, cum luai legătură cu fetele?
Eiii, soluții se găseau, nimic nu e imposibil! Uite așa a apărut „moda” de la acea vreme, anume, printre primii alpiniști care au apărut în Iași, au fost studenții care se cățarau în camerele de cămin, cu ajutorul complicilor, care le întindea bucățile de cearșaf pe fereastră.
Da ce-am făcut șefu?- varianta anilor 90′
Întâmplarea are loc pe vremea în care, celebrul Iullius Mall nu era nici măcar proiect, în locul actualului Mall, fiind cantina Universității. O zi frumoasă de mijlocul săptămânii, avea să se transforme într-o pățanie de neuitat, pentru portarul unui cămin. Era amiază, un student vine grăbit în cămin, cu o tavă plină de prăjituri, foarte amabil din fire se oferă să lase prăjiturile, cu tot cu tavă, portarului! Femeia, neștiind ce se ascunde în spatele acestei generozități, ieșită din comun, acceptă bucuroasă tava. La nici 5 minute, după ce a acceptat „mita”, hop și Poliția din campus, care căuta un individ care furase, ghiciți, o tavă cu prăjituri de la cantină. La auzul veștilor din ce în ce mai bune, portarul a trebuit să mărturisească teribilul complot și să colaboreze cu autoritățile în găsirea „infractorului”. Ei bine, nu știm exact ce s-a întâmplat cu recuperarea pagubei, mai ales că jumătate din „pradă” era deja ingerată. Un lucru e cert, dacă cineva vă dă o tavă cu prăjituri, și culmea, se află prin apropierea unei cantine, REFUZAȚI!
PS: Lucruri „culese” de la diverși portari din Campus Tudor Vladimirescu!
PS: Nu putem confirma 100% veridicitatea întâmplărilor
PS: Vom REVENI
Poate iti place si: Cetatea de sub asfalt. Harta Iaşiului subteran, între mit şi realitate
- Published in Divertisment
Gest REMARCABIL făcut de 3 fete din Iaşi pentru 3 câini vagabonzi
Gest remarcabil făcut de 3 fete din Iaşi pentru 3 câini vagabonzi
Astăzi faceţi cunoştinţă cu Alexia, Athina şi Ilinca, trei fetiţe cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, care printr-un simplu, dar important gest de umanitate, au reuşit să ne atingă sufletele.
Deşi au recurs la o activitate neaşteptată pentru vârsta lor, cele trei au adunat din puţinul pe care îl aveau şi au decis să ajute câteva sufletele abandonate pe străzile Iaşiului.
Au fost suficienţi câţiva bănuţi pentru a cumpăra un şampon de la o farmacie veterinară, fiindcă ce era mai important se afla deja în inimile lor: compasiunea. Pe lângă şampon, cele trei prietene au mai luat câte o zgardă şi o lesă.
Şi-au făcut „aprovizionare” cu apă din casă şi au luat atitudine. Acest exemplu este unul demn de urmat. Iată că dovezile sunt din ce în ce mai clare, cei mici ştiu să iubească sincer şi sunt neatinşi de răutatea oamenilor din jurul lor.
O adevărată lecţie pentru noi toţi! Când iubeşti cu adevărat, Dumnezeu se exprimă prin tine!
- Published in Local
Pensionarul cosmic: Povestea Ieşeanului care susţine că a stat de vorbă cu extratereştrii.
Un fost inginer al unui combinat din Iaşi susţine că din 1994 încoace, de când a fost vizitat prima oară de extratereştri, se află într-un permanent contact cu entităţi din alte galaxii. Întâlnirile se produc spre afinţit în anumite zone din oraş. Omul se laudă chiar cu o invenţie brevetată la OSIM privind „propulsia antigravitaţională sau energia ce acţionează asupra unui obiect lipsit de greutate”, invenţie datorată contactelor extraterestre.
Undeva în cartierul Nicolina îşi duce bătrâneţea ieşeanul Constache Anton. La 68 de ani ar trebui să se bucure de o pensie liniştită, dacă entităţi extraterestre nu i-ar da târcoale.
„Eu când am avut prima întâlnire a fost cam prin 94-95, dar eram în vizorul lor mai de demult. Eu i-am văzut şi am şi stat de vorbă. Sunt două entităţi. Este o entitate cu înălţimea până la brâul meu, şi o altă entitate, cum suntem noi aşa, nişte bărbaţi foarte simpatici. Primul extraterestru mi s-a prezentat prin 94. „Hai, Antoane până la deal!”, mi-a spus. Cei care se ocupă cu extratereştii şi fenomenele extrasenzoriale ar trebui să stea în urma mea la o distanţă considerabilă”, ne-a spus Anton Costache. Ieşenul susţine că, peste întâlnirile cu extratereştii, a avut şansa de a intra de două ori „în carlinga lor”, respectiv într-un obiect zburător.
Prima experienţă extraterestră
Omul ne-a prezentat chiar şi un calendar al întîlnirilor extraterestre, cu anul, luna, ziua şi ora la care s-au produs aceste întâlniri.
„Eu am avut o primă secvenţă (n.r. întâlnire) cu ei aici, pe Ioan Berindei (n.r. strada din cartierul Nicolina), într-o noapte. Erau deasupra la nişte salcâmi şi mă urmăreau. Sunt şi lucruri despre care nu pot vorbi pentru că nu vreau să-i deranjez. Problemele merg foarte departe. Ei te coordonează din toate punctele de vedere. Eu nu mă puteam ţine pe picioare că mă spijinea el (n.r. extraterestrul) când am intrat prima oară în navă. Când am intrat, atât a spus :”El este!”. Ce este înauntru este fabulos. Am ajuns în faţa unui obiect şi au început să-mi pună întrebări. După chestionar am mers într-o altă încăpere în care era o masă în formă de I iar în capul mesei erau doi extratereşti si trei Dalai Lama care m-au abordat”, ne-a relatat ieşeanul una din primele experienţe avute.
Potrivit acestuia, energia folosită de extratereşti face obiectul unui studiu cercetat la Centrul de Hadron de la Geneva. Mai mult, omul spune că în anul 2008 a înregistrat la OSIM o invenţie bazată pe „principiul propulsiei antigravitaţionale sau energia ce acţionează asupra unui obiect lipsit de greutate”. Ieşeanul susţine că ideile proiectului respectiv i-au fost date extratereştri, care l-au contactat şi l-au dus la bordul uneia dintre navele lor.
Fiul de ţăran din coasta mănăstirii
A doua incursiune în interiorul unei nave a fost în noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2011.
“M-am trezit în interiorul OZN-ului iar cineva mă palpa şi plimba pe mine un obiect necunoscut. Unul dintre ocupanţi a început să îmi pună întrebări în limba română. Cei cu care am vorbit au fost foarte civilizaţi”, povesteşte Anton.
Ieşeanul nostru cosmic s-a născut în anul 1951 în satul Hadâmbu, unde se află celebra mănăstire, într-o familie de ţărani cu 11 copii. La sinceritatea ţăranului român a apelat şi subiectul nostru care, sub semnul crucii, s-a jurat că tot ce ne-a relatat este purul adevăr pe care ar fi în stare să-l declare şi în faţa unui aparat plograf.
Primele apariţii de OZN-uri în spaţiul mioritic
România a fost vizitată, de-a lungul timpului, de mai multe OZN-uri, iar martorii susţin cu convingere că o parte dintre aceste apariţii s-ar fi sfârşit cu răpiri, ceea ce nu este şi cazul ieşeanului nostru care se pare că a căzut cu tronc extratereştrilor. În lume au fost semnalate mii de răpiri de oameni şi animale de către fiinţe extraterestre. Unele victime au reapărut după un anumit timp, cu psihicul puternic afectat, iar o parte dintre animale au fost găsite fără anumite organe interne, urmele operaţiilor la care au fost supuse fiind surprinzătoare prin acurateţea execuţiei şi greu de realizat cu tehnica terestră actuală. O apariţie bizară a unui obiect strălucitor, în septembrie 1972, în apropierea satului prahovean Valea Plopului, care a lăsat urme într-un lan de porumb, a reprezentat, pentru cercurile de specialitate, prima aterizare a unui OZN, atestată şi expertizată cât de cât ştiinţific, în România.extratereştri
Sursă: agorapress.ro (Radu SEICARU)
- Published in Legende
Grevă Generală în învățământul ieșean. Ar putea duce la blocarea examenului de bacalaureat!
În cazul declansării grevei generale, aceasta poate duce la blocarea examenului de Bacalaureat aflat în plină desfășurare!
Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași, Laviniu Lăcusta, a notificat în această dimineață, Prefectura asupra iminenței declanșării grevei generale.
Liderul sindicatului profesorilor din Iași a cerut ca premierul Sorin Grindeanu să fie înștiințat asupra acestei situații.
„Vă anunțăm că până vineri, 9 iunie 2017, ora 9:20, ne-au fost comunicate un număr total de 5.148 de opțiuni. Dintre acestea, pentru grevă s-au exprimat 4.660 cu DA, iar împotrivă 488. Apreciem că în județul Iași sunt întrunite condițiile pentru a intra în grevă generală”, a arătat Laviniu Lacustă în notificarea înmânată reprezentantului Guvernului în teritoriu.
Sursă: reporteris.ro
- Published in Local
Donează sânge și salvează o polițistă din Iași! Femeia a fost grav rănită în urma unui accident
Inspectoratul de Poliție Județean Iași face un apel important către societatea civilă. Ieri, 8 iunie 2017, o polițistă din Iași a fost implicată într-un accident , în urma căruia a fost rănită grav, fiind internată la spital.
Pentru tratament aceasta are nevoie de sânge din grupa A2 – RH NEGATIV.
Program de Luni până Vineri între orele 7:00-13:00 la Centrul de Transfuzie Sanguina Iasi!
Contact: 0332 408 329
Numele : ABAZA MIHAELA
Citește și Grevă Generală în învățământul ieșean. Ar putea duce la blocarea examenului de bacalaureat!
„Pentru a veni în sprijinul colegei noastre, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi apelează la solidaritatea dumneavoastră şi invită pe cei care doresc să doneze sânge la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Iaşi”, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.
- Published in Local
Momente cumplite pentru o bătrânică din Iaşi! A ars de vie in propria casă
Momente cumplite pentru o bătrânică din Iaşi! A ars de vie in propria casă
O pensionară din judeţul Iaşi a ars de vie în propria locuinţă, după ce lucrurile i s-au aprins din cauze încă necunoscute.
Femeia în vârstă de 89 de ani se află internată în stare deosebit de gravă în secţia clinică de chirurgie plastică de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ şi monitorizată în secţia ATI, intubată şi ventilată mecanic.
Pacienta a ajuns la spital cu arsuri pe aproape trei sferturi din corp, pe mâini, picioare, faţă şi torace. Potrivit medicilor, prognosticul în acest caz este rezervat. „Pacienta a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe cu arsură prin flacără pe 70% suprafaţă corporală. Femeia prezenta arsură de gradul I, II şi III pe faţă, pe torace anterior, pe membrele superioare bilateral, pe membrele inferioare bilateral“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.
sursa: ZDI
- Published in Local
Aglomeraţia din spitale, cozile din ambulatoriu şi chiar de la urgenţe au o explicaţie!
Aglomeraţia din spitale, cozile din ambulatoriu şi chiar de la urgenţe au o explicaţie: în judeţul Iaşi, fiecare specialitate este deservită de mult mai puţini medici. Mai puţini nu potrivit normelor UE, unde deficitul era oricum unul uriaş, ci chiar decât prevede necesarul strict, mult mai permisiv, stabilit de comisia mixtă a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS). Potrivit CJAS, după sesiunea de contractare din aprilie pe fiecare specialitate au rămas mai multe norme disponibile, adică neacoperite de medici. Un deficit care s-a adâncit enorm în acest an. Lipsa de doctori care să ofere asiguraţilor servicii medicale gratuite, conform prevederilor legale, se remarcă atât la sate, cât şi la oraşe, nuanţează reprezentanţii instituţiei. Printre cele mai „văduvite“ specialităţi se numără chirurgia generală, pneumologia, medicina internă şi infecţioasele. Care sunt cauzele şi ce ar fi de făcut?
Cifrele oficiale arată că în judeţul Iaşi, la o populaţie de peste 923.000 de persoane, cu peste 645.000 de asiguraţi, lipsesc din ambulatoriile de specialitate în jur de 95 de medici. Faţă de ultimii doi ani, când normele stabilite de CJAS au fost acoperite în proporţie de 100%, în 2017 în ambulatoriile din mediul urban şi rural sunt disponibile pentru contractare 94,43 de norme, stabilite conform Ordinului nr. 772/29.06.2016.
„CJAS nu are atribuţii pentru completarea normelor care sunt disponibile acum. Normele pot fi completate dacă la sesiunile ulterioare de contractare se vor prezenta medici interesaţi să intre în contract cu CJAS pe specialitatea în care sunt pregătiţi“, a explicat Monalisa Artenie, purtător de cuvânt al CJAS Iaşi.
Care sunt cauzele?
Lipsa de doctori în contract cu CJAS afectează toate specialităţile medicale: bolile infecţioase, cardiologia, chirurgia generală, chirurgia maxilo-facială, chirurgia pediatrică, chirurgia plastică, chirurgia toracică, chirurgia vasculară, dermatovenerologia, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, endocrinologie, genetică medicală, geriatrie şi gerontologie, hematologie, alergologie, medicină internă, nefrologie, neurologie, neurologie pediatrică obstetrică-ginecologie, oftalmologie, oncologie medicală, ortopedie, ORL, pediatrie, psihiatrie, radioterapie, recuperare, reumatologie şi urologie.
„Ordinul precizează că, în cazul medicinei de familie, dar şi al celorlalte specialităţi, numărul necesar de medici de specialitate se stabileşte în funcţie de totalul populaţiei de la nivelul judeţeului, în funcţie de numărul de asiguraţi din acel judeţ şi în funcţie de alte prevederi. Normele disponibile pot fi completate dacă la sesiunile ulterioare de contractare se vor prezenta medici interesaţi să intre în contract cu CJAS pe specialitatea în care sunt pregătiţi“, a subliniat Monalisa Artenie.
Potrivit reprezentanţilor CJAS, situaţia este total diferită faţă de 2015 şi 2016, atunci când normele erau complete. Motivul: unii medici aflaţi atunci în contract cu CJAS au plecat din ţară, iar alţii s-au pensionat.
Cele mai „văduvite“ specialităţi
Printre specialităţile cu cele mai multe norme neacoperite cu medici aflaţi în contract cu CJAS se numără chirurgia, cu 8,5 norme disponibile, pneumologia cu 5,38 de norme, medicina internă cu 5,06 norme disponibile, şi bolile infecţioase cu 4.75 de norme.
Potrivit profesorului Ştefan Georgescu, chirurg cu peste 30 de ani de experinţă, chirurgia nu mai reprezintă cea mai căutată specialitate a absolvenţilor medicinişti care intră în rezidenţiat.
„Asistăm în ultimii ani la o schimbare de atitudine a tinerilor care intră în rezidenţiat. Dacă înainte alegeau cu precădere chirurgia, acum această specialitate se află printre ultimele opţiuni, uneori aleasă de candidaţi cu un punctaj mai mic. Chirurgia este o specialitate dificilă, în care se munceşte din greu, şi în care cunoşti îndeaproape posibilităţile fireşti de vindecare a corpului uman prin pacienţi care au o evoluţie foarte bună postoperatorie, dar şi prin pacienţi care decedează ulterior. Acum nu mai este o mândrie să spui că eşti chirurg, cum se întâmpla altădată“, a explicat profesorul Georgescu, director medical la Spitalul „Sfântul Spiridon“.
În ceea ce priveşte specialitatea de boli infecţioase, potrivit medicilor din sistem deficitul care se observa în urmă cu câţiva ani s-a corectat prin intrarea în rezidenţiat a mai multor medici tineri.
„În judeţul Iaşi sunt medici de boli infecţioase la Paşcani, Hârlău şi în Iaşi. Noi, la Spitalul de Boli Infecţioase «Sfânta Parascheva», suntem suficienţi şi chiar lăsăm câteva norme libere pentru cadre didactice din UMF care ar putea la un moment dat să vrea să desfăşoare şi activitate medicală într-un spital de profil“, a menţionat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical la Spitalul de Boli Infecţioase.
La polul opus al clasamentului cu cele mai multe norme disponibile în ambulatorii se află recuperarea, neurologia şi geriatria, fiecare cu câte o singură normă neacoperită de medic intrat în contract cu CJAS.
Sursă: Ziarul de Iasi
- Published in Local