Agenție de publicitate Iași | Marketing Online

  • Acasa
  • Despre noi
  • Servicii
    • Site de prezentare
    • Magazin online
    • Facebook Ads
    • Google Ads
    • Administrare Facebook
    • Administrare Instagram
    • Esti din Iasi daca
    • SEO
    • Branding
    • Grafica
    • Foto – Video
    • Gazduire Web
    • GDPR
  • Contact
Cere oferta
  • Home
  • Blog
  • Info Trafic
  • Instructor: Înregistrarea video a examenului auto este un stres în plus pentru candidaţi
15 iunie 2025

Instructor: Înregistrarea video a examenului auto este un stres în plus pentru candidaţi

Instructor: Înregistrarea video a examenului auto este un stres în plus pentru candidaţi

by administrator / luni, 03 iulie 2017 / Published in Info Trafic

Instructor: Înregistrarea video a examenului auto este un stres în plus pentru candidaţi
O parte dintre instructorii auto care au aflat, luni, că proba practică a examenului de obţinere a permisului auto va fi înregistrată video şi audio, consideră că nu se impunea implementarea acestui sistem şi cred că ar putea reprezenta chiar un factor de stres suplimentar pentru candidaţi.

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări (DRPCIV) a decis să supravegheze video toate examenele practice de obţinere a permisului auto. Fiecare poliţist examinator va avea asupra sa o tabletă şi un dispozitiv cu ventuză pentru prinderea acesteia pe parbriz. În total, 266 de astfel de echipamente vor fi distribuite în toată ţara, Bucureştiul fiind primul oraş unde examenul auto se înregistrează audio şi video.

„Am decis să transmitem etapizat aceste echipamente în ţară, începând cu Bucureştiul. Fiecare poliţist examinator va avea o tabletă pe care o va monta în maşina candidatului. Cu ajutorul acesteia vom putea filma întregul parcurs al examenului şi se va înregistra şi conversaţia din maşină. Apoi, dacă respectivul candidat va considera că a fost nedreptăţit, se va putea adresa instanţei de judecată, iar această probă video va dovedi dacă are sau nu dreptate”, a declarat comisarul-şef Mihai Enache, purtător de cuvânt al DRPCIV.

Acest dispozitiv va fi montat de poliţist în partea din dreapta-jos a parbrizului înainte de începerea examenului practic, iar la finalul probei tableta va fi dată jos şi montată pe maşina următorului candidat. Echipamentele sunt oferite în baza unui contract de comodat încheiat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), pe o durată de şase luni, cu posibilitate de prelungire. Tot şase luni vor fi stocate imaginile filmate, acestea fiind toate înmagazinate în serverele DRPCIV din Bucureşti.

„Nu ştiu ce să zic, nu l-am testat până acum, nu îmi dau seama dacă ajută sau nu. Din câte am văzut, acesta este montat pe parbriz, iar tableta aia este destul de mare. Deci, s-ar putea să obtureze vizibilitatea în zona respectivă. În plus, cred că e un stres în plus pentru cei care susţin acest examen. Şi să zicem că faci contestaţie, trebuie să te duci la Judecătorie, să faci plângere şi apoi aştepţi luni, poate chiar ani de zile, până când se va lua o decizie”, a spus instructorul auto Viorel Sorin.

Singurele probe practice pentru obţinerea permisului de conducere care nu vor fi înregistrate sunt cele pentru moped şi motocicleta (categoriile A, AM, A1 şi A2).

Sursă:  Mediafax.ro

  • Tweet
Tagged under: Categoria B, Esti din Iasi, examen auto, ieșean, Înregistrarea video, orasul Iasi, Scoala de soferi

About administrator

What you can read next

Cu masina la diagnoza – cum stii ca ar fi cazul sa schimbi cutia de viteze
Politistii au prins un sofer rupt de beat si au evitat o adevarata tragedie! Ce alcoolemie avea soferul FOTO – VIDEO
Imagini revoltatoare! Ieseanca agresata fizic si verbal in autobuz de un control al CTP

Contact

0749 314 463
0752 134 074
contact@estidiniasi.ro

Informații

Termeni si conditii
Politica Cookie

Program

Luni-Vineri: 09.00-17.00
Sâmbătă: Închis
Duminică: Închis

Link-uri externe

ANPC
Sol. Litigii

© 2020. Toate drepturile rezervate. Site creat de Esti din Iasi

TOP