Altele

Contrabandă de țigări cu drona la frontieră

Contrabandă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au depistat o dronă artizanală pentru contrabandă, cu ajutorul căreia au fost trecute peste frontieră 12.500 ţigarete de provenienţă moldovenească, ambalate într-un colet de mici dimensiuni.

Aseară, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de  responsabilitate, au sesizat pe direcţia localităţii de frontieră Podu Jijiei, comuna Golăieşti, Iași un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni (specific unei drone), care a traversat frontiera dintre Republica Moldova în România.

Contrabandă

S-a procedat la monitorizarea traseului aparatului de zbor şi cercetarea zonei,  ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit, în apropierea frontierei de stat, o dronă artizanală, prăbuşită şi avariată, de care era prins un colet care conținea țigări de proveniență R. Moldova.

Citește și Șoferii de autobuz din Iași amenință cu greva pentru zilele de joi, vineri și sâmbătă, însă șefii lor nu sunt de acord

În continuarea cercetărilor, s-a luat măsura informării autorităților de frontieră din ţara vecină despre eveniment, iar aparatul de zbor şi coletul au fost duse la sediul instituției.

În urma inventarierii coletului, de mici dimensiuni, a rezultat cantitatea de 12.500 ţigarete de provenienţă Republica Moldova, în valoare  de 2.908 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Sursa: politiadefrontiera.ro 

Un comentariu la “Contrabandă de țigări cu drona la frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.